Gianluigi Buffon a semnat cu PSG: Ce contract i-au oferit șeicii pentru a-l transfera

Autor: Vlad Ciurdar

Publicat: 06-07-2018

Actualizat: 06-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.quotidiano.net

Buffon a făcut vizita medicală pentru PSG! Portarul italian a efectuat testele medicale la un spital din Paris, informează Mediafax.

Vezi și: Adrian Marcu, fostul antrenor al Simonei Halep, este de părere că jucătoarea poate câștiga turneul de la Wimbledon

Prezentarea oficială va fi făcută la începutul săptămânii viitoare.

Italianul Gianluigi Buffon a semnat, vineri, un contract pe un an, cu opţiune pentru încă unul, cu gruparea Paris Saint-Germain, a anunţat clubul francez, informează news.ro.

“Mă alătur cu bucurie echipei PSG. Pentru prima dată în carieră, îmi părăsesc ţara şi doar un proiect atât de ambiţios mă putea convinge să iau o astfel de decizie. Voi aduce toată energia mea, toată experienţa mea şi setea de victorii pentru a-mi ajuta noul club să-şi atingă obiectivele stabilite”, a declarat Buffon.

În vârstă de 40 de ani, Gianluigi Buffon şi-a început cariera la Parma, în 1995. În 2001, el a ajuns la Juventus Torino, echipă pentru care a jucat până la sfârşitul sezonului 2017/2018 şi cu care a câştigat 20 de trofee.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri