Gigi Becali, despre războiul din Israel: 'E în avantajul României / Miliardele sunt la ei'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 10-10-2023

Actualizat: 10-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: captura youtube

Omul de afaceri Gigi Becali susține că războiul pornit de Hamas în Israel ar putea fi benefic pentru țara noastră. Latifundiarul crede că refugiații vor investi în România, considerată una dintre cele mai sigure țări pentru ei.

„Evenimentele din Israel… Excluzând faptul că mor oamenii și nu e bine, orice război e în avantajul nostru, al românilor. Și la fotbal, și economic. Nu o să aibă chef de fotbal. Iar economic, sunt 500.000 de evrei care o să vină în România. Le e frică. Au bani, au aia… O să cumpere case. Dar nu va dura mult. Evreii conduc lumea și tu te pui să îi ataci pe ei? Le ataci copiii pe acolo? Îi lasă și maximum 5 luni îi va spulbera. Se va alege praful de Fâșia Gaza! Așa văd eu. Nu ai cum să te iei de ei. O să-i spulbere. Miliardele sunt la ei. Conduc lumea! Cum să te iei cu ăia? E ca și cum m-aș bate eu cu Manchester City.

Și de pandemie v-am zis că e în avantajul nostru. Uite, acum luăm 80 de milioane de euro din PNNR. Și războiul din Ucraina… Au venit americanii, baze americane, au investit bani. Războiul din Israel la fel…Vin aici, se mută aici, vor investi aici. Unde altundeva să vină? Nu există țară mai sigură ca România”, a declarat Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri