Premium
”Chipul și moartea” - un comentariu foarte interesant care aduce o lumină nouă asupra problematicii la zi privind pandemia de Covid-19 și felul în care se acționează mondial în sensul instituirii unei noi ordini care transformă tot ceea ce știam despre om și firea lui.
Influentul filozof italian, Giorgio Agamben, susține într-un text publicat în Neue Zürcher Zeitung că nebunia declanșată de acoperirea fețelor și îngroparea celor declarați decedați din cauza Covid-19 arată în fapt că o nouă ordine planetară prinde contur. O nouă ordine în care persoanele devin niște indivizi separați cu totul unii de alții, cărora le este eliminată calitatea de ”animal politic” și deci înlăturarea vieții așa cum a fost de la început:
”Se pare că, în noua ordine planetară care prinde contur, două lucruri, aparent fără legătură între ele, sunt destinate a fi complet îndepărtate: fața și moartea. Vom încerca să investigăm dacă acestea nu sunt cumva conectate și care este sensul eliminării lor.
Că viziunea propriei fețe și a altora este o experiență decisivă pentru om era deja cunoscută de antici: „Ceea ce se numește„ față ”- scrie Cicero - nu poate exista la nici un animal decât la om” și grecii au numit sclav, care nu este propriul său stăpân, aproposon, literalmente „fără chip”. Desigur, toate ființele vii se arată și se comunică reciproc, dar numai omul face fața locul recunoașterii și adevărului său, omul este animalul care își recunoaște fața în oglindă și se oglindește pe sine și recunoaște în fața celuilalt . Chipul este, în acest sens, atât similitățile , asemănarea, cât și simultanele , fiind împreună oamenii. Un om fără chip este neapărat singur.
Acesta este motivul pentru care fața este locul politicii. Dacă bărbații ar trebui să comunice întotdeauna și numai informații, întotdeauna acest lucru sau altul, nu ar exista niciodată politică în mod corespunzător, ci doar un schimb de mesaje. Dar, întrucât bărbații au în primul rând deschiderea lor de a comunica unii cu alții, recunoscându-se reciproc într-o față, chipul este chiar condiția politicii, aceea în care se întemeiază tot ceea ce spun și schimbă oamenii.
Chipul este în acest sens adevăratul oraș al oamenilor, elementul politic prin excelență. Privind în față, bărbații se recunosc și sunt pasionați unul de celălalt, percep similitudinea și diversitatea, distanța și proximitatea. Dacă nu există o politică animală, acest lucru se datorează faptului că animalele, care sunt deja întotdeauna în aer liber, nu fac din expunerea lor o problemă, pur și simplu locuiesc în ea fără să le pese de ea. Acesta este motivul pentru care nu sunt interesați de oglinzi, de imaginea ca imagine. Omul, pe de altă parte, vrea să se recunoască pe sine și să fie recunoscut, vrea să-și însușească propria imagine, își caută propriul adevăr în ea. În acest fel, el transformă mediul animal într-o lume, în domeniul unei dialectici politice neîncetate.
O țară care decide să renunțe la propria față, să-și acopere fețele cetățenilor cu măști peste tot este, atunci, o țară care a șters toate dimensiunile politice de la sine. În acest spațiu gol, supus în fiecare moment unui control nelimitat, indivizii se mișcă acum izolați unul de celălalt, care și-au pierdut fundația imediată și sensibilă a comunității lor și nu pot face schimb de mesaje decât către un nume fără chip. Și întrucât omul este un animal politic, dispariția politicii înseamnă și înlăturarea vieții: un copil care, născut, nu mai vede fața mamei sale, riscă să nu poată concepe sentimentele umane.
Nu mai puțin importantă decât relația cu fața este pentru bărbați relația cu morții. Omul, animalul care se recunoaște pe sine însuși, este și singurul animal care sărbătorește cultul morților. Nu este surprinzător, deci, că și morții au o față și că ștergerea feței merge mână în mână cu îndepărtarea morții. La Roma, participă morți în lumea celor vii prin intermediul lui imago, imaginea mulată și pictată pe ceară pe care fiecare familie o păstra în atriul casei lor. Omul liber este, cu alte cuvinte, definit atât prin participarea sa la viața politică a orașului, cât și prin ius imaginum, dreptul inalienabil de a păzi chipul strămoșilor săi și de a-l expune public în sărbătorile comunității. «După înmormântare și ritualurile funerare - scrie Polibiu - pentru imago a fost plasat în punctul cel mai vizibil al casei mortului într-un relicvar din lemn și această imagine este o față de ceară realizată în asemănare exactă atât ca formă cât și ca culoare ». Aceste imagini nu au fost doar obiectul unei memorii private, ci au fost semnul tangibil al alianței și solidarității dintre cei vii și cei morți, între trecut și prezent, care era o parte integrantă a vieții orașului. Acesta este motivul pentru care au jucat un rol atât de important în viața publică, atât de mult încât a fost posibil să se afirme că dreptul la imagini ale morților este laboratorul în care se fundamentează dreptul celor vii. Acest lucru este atât de adevărat încât oricine a comis o infracțiune publică gravă și-a pierdut dreptul la o imagine. Și legenda spune că atunci când Romulus a fondat Roma, a săpat o groapă - numită mundus, „Lumea” - în care el însuși și fiecare dintre tovarășii săi aruncă o mână de pământ din care provin. Această groapă era deschisă de trei ori pe an și se spunea că în acele zile mani , morții intrau în oraș și participau la existența celor vii. Lumea nu este decât pragul prin care comunică cei vii și cei morți, trecutul și prezentul.
Înțelegem atunci de ce o lume fără chipuri poate fi doar o lume fără morți. Dacă cei vii își pierd fața, morții devin doar numere, care, în măsura în care fuseseră reduse la viața lor biologică pură, trebuie să moară singuri și fără înmormântări. Și dacă fața este locul în care, înainte de orice discurs, comunicăm cu semenii noștri, atunci chiar și cei vii, lipsiți de relația lor cu fața, sunt singuri iremediabil, oricât ar încerca să comunice cu dispozitivele digitale.
Proiectul planetar pe care guvernele încearcă să îl impună este, prin urmare, radical nepolitic. Dimpotrivă, propune eliminarea oricărui element cu adevărat politic din existența umană, înlocuirea acestuia cu o guvernare bazată doar pe control algoritmic. Anularea feței, îndepărtarea morților și distanțarea socială sunt dispozitivele esențiale ale acestei guvernări, care, conform declarațiilor agreate ale celor puternici, trebuie menținută chiar și atunci când se calmează teroarea sanitară. Dar o societate fără chip, fără trecut și fără contact fizic este o societate a fantomelor, ca atare sortită unei ruine mai mult sau mai puțin rapide.”
Giorgio Agamben, filozof
Chipul și moartea
(Text publicat în „Neue Zürcher Zeitung”, 30 aprilie 2021)
