Gordon Sondland, ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, susţine că i-a sesizat lui Mike Pence cazul presiunilor exercitate asupra Ucrainei, dar acesta neagă

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 20-11-2019

Actualizat: 20-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Gordon Sondland, ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, a declarat miercuri, în Camera Reprezentanţilor, că i-a sesizat vicepreşedintelui american, Mike Pence, cazul presiunilor exercitate asupra Ucrainei, informează CNN, anunță MEDIAFAX.

Gordon Sondland a declarat că i-a spus lui Mike Pence la începutul lunii septembrie că era preocupat de condiţionarea asistenţei financiare acordate Ucrainei de investigarea adversarilor politici ai preşedintelui Donald Trump.

Citește și: Rareș Bogdan îi toacă mărunt pe liderii PSD: Acestor biete viețuitoare li se pare o chestiune firească .

Însă Biroul vicepreşedintelui Mike Pence a negat acest lucru. "Vicepreşedintele nu a avut niciodată vreo conversaţie cu Gordon Sondland despre investigarea familiei Biden, a firmei Burisma sau despre acordarea în mod condiţionat a asistenţei financiare pentru Ucraina în funcţie de potenţialul investigaţiilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului lui Mike Pence.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri