Preşedintele PNL şi candidat pentru Senat din partea liberalilor timişeni, Alina Gorghiu, a declarat vineri seara, la Timişoara, că îşi doreşte o campanie civilizată şi le-a dorit succes tuturor candidaţilor, lansând totodată şi un apel la electorat să vină la vot într-un număr cât mai mare, pentru a-i legitima pe candidaţi.
''Le urez succes tuturor candidaţilor, indiferent din partea cărui competitor candidează, pentru că eu cred într-o competiţie corectă şi liberă şi cel mai bun să câştige. Cred că astăzi, oferta noastră electorală, echipa liberală şi candidatul nostru de premier, Dacian Cioloş, evident, înseamnă ce e mai bun oferit electoratului. Decizia le aparţine, nu-mi rămâne decât să-i invit pe toţi la vot, să fie mulţi, să avem o prezenţă bună pe 11 decembrie şi votul lor să ne legitimeze pe toţi, pentru că proiectele se fac cu oameni legitimaţi prin vot şi care pot să ducă mai departe nişte proiecte ale Timişului, ale Timişoarei şi ale României'', a declarat Alina Gorghiu.
Răspunzând unor întrebări ale presei, lidera liberalilor a afirmat că este greu să faci alianţă cu PMP ''atâta timp cât nu intră în Parlament", adăugând că şi în caz contrar varianta PMP este exclusă pentru liberali.
''Cred că Traian Băsescu este un produs un produs epuizat în politica românească'', a mai spus Gorghiu.
Pe de altă parte, ea a mai precizat că partidul său nu va face alianţe postelectorale, ci doar o majoritate parlamentară, de susţinere a lui Dacian Cioloş la funcţia de premier, cei mai apropiaţi de acest proiect fiind cei din USR.
''Vom face o majoritate parlamentară, cred, de susţinere a unui candidat de prim-ministru pe care l-am anunţat public, o majoritate solidă şi sănătoasă care să susţină nişte proiecte de reforme bune. Cei care au anunţat public că cred şi dânşii în proiectul Dacian Cioloş premier sunt cei de la USR. Cred că suntem formula câştigătoare şi optimismul acesta se va concretiza pe 11 decembrie. Susţinerea unui premier presupune nişte voturi, o majoritate parlamentară. O alianţă politică postelectorală nu s-a discutat, nu există acest plan nici pentru noi, nici pentru USR, dar nu exclude acest obiectiv comun care înseamnă Dacian Cioloş prim-ministru. Vom vedea ce va fi după alegeri'', a detaliat Alina Gorghiu.
Şefa PNL a participat vineri seara, alături de echipa de campanie şi de candidaţii liberalilor timişeni în alegeri, la lipirea de afişe electorale în Piaţa Libertăţii din Timişoara. AGERPRES
Gorghiu (PNL): Cred într-o competiţie corectă şi cel mai bun să câştige
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Pas important pentru autostrada care ar lega Transilvania de Moldova - Anunțul făcut de președintele CJ Brașov
0

1.488
Președintele Nicușor Dan, zi plină în Polonia - A fost invitat de omologul polonez, deși a făcut campanie împotriva lui
1.488

221
DOCUMENT Noul ministru al Educației, Mihai Dimian, achiziționa case de vacanță și terenuri în plină pandemie. Ce mai scrie pe declarația de avere
221

1.510
Fost ministru al Muncii, tranșant după proiectul de buget prezentat de premier: 'Nu sunteți o soluție, sunteți o problemă din ce în ce mai mare pentru România'
1.510

84
Felix Stroe îl acuză pe premier de blocarea bugetului: 'Atitudine inflexibilă și sfidătoare la adresa Coaliției'
84

1.761
AUR face praf Comisia Europeană: Prețul gazelor e de șase ori mai mare ca în SUE. Nu se pricep!
1.761

4.857
Nota de plată pentru întâlnirea primarilor: aproape jumătate de milion de euro pentru evenimentul de la București care a reunit edilii de comune
4.857

1.751
'Mesianicul premier' și disputa pe taxe: Daniel Zamfir critică reducerea impozitării pentru multinaționale
1.751

8.291
Scenariul „mazilirii” lui Bolojan
8.291

3.846
VIDEO Sorin Grindeanu a văzut declarațiile lui Ilie Bolojan și vine instant cu replica: O spun încă o dată, ca să fie clar!
3.846

174
VIDEO Ilie Bolojan refuză să-l remanieze pe ministrul Justiției, în ciuda apelurilor din spațiul public
174

1.276
VIDEO Ilie Bolojan admite că în interiorul PNL există un război mocnit: 'Nu toate lucrurile sunt perfecte, vedem diferit situațiile'
1.276

153
Diana Șoșoacă avertizează asupra unei posibile escaladări nucleare în războiul din Ucraina
153

















Comentează