Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat luni că Guvernul PSD a ţinut la secret, timp de doi ani, datele bugetare, ea spunând că se îndoieşte de buna credinţă a social-democraţilor când aceştia solicită de la Executivul Cioloş cifrele privind situaţia economică a României.
"Guvernul PSD a fost la guvernare, înaintea Guvernului Cioloş. A fost la guvernare şi vreo doi ani a ţinut la secret datele bugetare, a ţinut la secret şi a încălcat permanent tot ce înseamnă termeni privind elaborarea legilor, cu privire la strategia bugetar-fiscală şi pentru aprobarea plafoanelor bugetare. Să ştiţi că performanţele modeste ale guvernării nu erau pentru ochii publicului, de aceea secretul ăsta o grămadă de vreme în guvernarea anterioară. Astăzi, când PSD solicită de la Guvernul Cioloş cifrele privind situaţia economică a României, mă îndoiesc de buna credinţă a acestui partid. Nu am auzit altceva din partea liderului PSD decât ce bun şi frumos a fost PSD la guvernare şi ce rău este Guvernul Cioloş", a afirmat Alina Gorghiu, în plenul Parlamentului.
Citește și: Călin Popescu-Tăriceanu critică Guvernul Cioloș: Un EXPERIMENT NEREUȘIT
Ea a susţinut că preocuparea PSD pentru starea economiei este falsă "şi nu reprezintă altceva decât startul unei campanii electorale de prost gust, marca PSD".
"Din grijă pentru România şi din priceperea sa, guvernul de stânga nu a lăsat în urma sa niciun proiect major pentru ţară. A reuşit în schimb să le întârzie, evident, pe cele care se aflau în execuţie şi să ţină la distanţă orice investitor strategic din spaţiul comunitar. Cifrele arată că se poate guverna decent, transparent şi cinstit şi fără PSD", a arătat copreşedintele liberal, adăugând că de când este Cioloş la guvernare creşterea economică "nu se mai simte în buzunarele liderilor PSD, ci în bugetul ţării".
Gorghiu l-a îndemnat pe premier să le vorbească românilor despre lucrurile bune pe care le-a făcut şi pe care vrea să le mai facă, pentru că a reuşit să menţină până acum un echilibru bugetar, administrând un Cod fiscal cu multe prevederi noi.
"Aţi ţinut piept, domnule prim-ministru, constant, populismelor lansate nu de puţine ori din Parlament, sarabandei de pensii speciale care nu s-au terminat şi sfidării celor care primesc o pensie bazată pe contribuţia personală, după o viaţă de muncă, adică mai mult de cinci milioane de pensionari din România. Dacă veţi veni până la finalul mandatului cu un proiect de lege al salarizării bun, veţi avea în PNL un partener. (...) Vă încurajez ca, în următoarele trei luni cât a mai rămas din mandat, să continuaţi direcţiile începute, pentru că e necesară crearea acelui context favorabil pentru măsuri pe care noi le dorim aplicate. Pentru o creştere economică sănătoasă avem nevoie să stimulăm puternic şi alte motoare ale economiei, precum exporturile. E nevoie de schimbarea modelului de creştere economică, un obiectiv pe care PNL şi l-a asumat", a continuat Gorghiu.
Liderul liberal a susţinut că Executivul Cioloş şi-a făcut datoria cu mai multă onestitate şi respect faţă de lege, cu mai multă deschidere faţă de dialog, transparenţă şi cu mai multă atenţie faţă de semnalele din societate decât guvernele anterioare.
"Toate aceste proiecte pot fi duse la capăt şi demarate altele noi cu un guvern politic, care să aibă o majoritate parlamentară sănătoasă pentru următorii patru ani, care să aibă în centrul guvernării PNL şi preocuparea pentru susţinerea capitalului privat românesc. Aceste principii şi măsuri concrete demarate de Guvernul Cioloş sunt convinsă că le vom putea continua din iarnă cu sau fără domnul Cioloş prim-ministru. Este important proiectul", a conchis Gorghiu, conform Agerpres.
Comentează