Grecia a negat miercuri că UE ar intenţiona s-o excludă din zona de liberă circulaţie Schengen din cauza proastei sale gestionări a fluxurilor de refugiaţi, respingând vehement afirmaţii în acest sens publicate în Financial Times, potrivit AFP.
'În cadrul UE, problema unei ieşiri a Greciei din acordurile de la Schengen nu a fost pusă niciodată', a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului, Olga Gerovassili. 'Totuşi, articole mincinoase cu privire la acest subiect sunt reproduse, într-o tentativă de a arunca responsabilităţi asupra Greciei pentru gestionarea fluxurilor de refugiaţi şi migranţi', a spus ea.
Purtătoarea de cuvânt reacţiona astfel, după ministrul politicii migratorii Iannis Mouzalas, la un articol publicat marţi în Financial Times (FT).
Citând surse europene anonime, FT afirmase că UE a avertizat Grecia împotriva riscului unei suspendări din zona de liberă circulaţie Schengen dacă nu ia măsuri suplimentare pentru a întări controlul asupra frontierelor sale.
Mai multe surse europene la Bruxelles au respins miercuri, pentru AFP, ideea că astfel de ameninţări ar fi fost adresate Atenei de instituţii ale UE.
'Sunt idei care circulă pe culoarele bruxeleze, ca şi cea evocată recent de preşedintele Eurogrup-ului despre un ?miniSchengen'', a comentat o sursă diplomatică. 'Dar încă nu s-a ajuns acolo' şi 'principiul Schengen este de a merge înainte, nu de a da înapoi', a adăugat această sursă.
'Există tot mai multă nerăbdare din partea unor state membre împotriva Greciei', a confirmat o sursă europeană, 'dar nu grecii şi italienii sunt cei care fac ca aceste ?hotspots' (centre de primire a refugiaţilor) să nu funcţioneze', a continuat ea.
'Grecia îşi îndeplineşte, în pofida marilor dificultăţi, obligaţiile sale europene' în domeniu, faptul fiind 'recunoscut clar' în cursul unei reuniuni care a avut loc duminică, cu ocazia summit-ului UE-Turcia, a afirmat purtătoarea de cuvânt a guvernului grec.
Ea a acuzat 'cercuri europene' care 'cred că viitorul Europei se poate construi cu reflexe fobice, îngrădiri şi excluderi', alimentând 'în ultimele zile un climat ostil Greciei cu ameninţarea inacceptabilă' de excludere din spaţiul Schengen,
În ediţia sa publicată miercuri după-amiază, la Paris, cotidianul francez Le Monde a informat totuşi despre existenţa unui avertisment de acest tip, asigurând că 'Grecia riscă ieşirea din Schengen'. Potrivit publicaţiei, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, 'l-ar fi avertizat pe primul ministru grec, Alexis Tsipras'.
Ungaria şi Slovacia au denunţat recent public Grecia, acuzând-o că nu garantează protecţia frontierelor exterioare ale UE.
Ministrul Mouzalas denunţase anterior critici emise din 'state membre care cred fără noimă că fluxul migranţilor poate fi controlat de Grecia'.
El a invitat UE să facă presiuni mai degrabă asupra Turciei, care este 'poarta' fluxului spre Europa. 'Dacă fluxurile nu sunt controlate începând de pe coastele turceşti, este imposibil ca Grecia sau oricare alt stat membru al UE să le poată controla', a adăugat ea.
Potrivit Financial Times, partenerii Atenei îi reproşează acesteia în special că nu acceptă desfăşurarea unei misiuni speciale a Agenţiei europene Frontex la frontiera sa de nord, cu Macedonia, de unde începe ruta balcanică spre Europa Centrală şi de Nord a migranţilor.
Grecia cooperează cu Frontex pentru supravegherea frontierelor sale maritime şi salvarea pe mare a migranţilor care vin pe ruta egeeană, dar insistă asupra faptului că paza frontierelor îi revine doar ei ca ţară suverană.AGERPRES
Grecia dezminte că ar fi fost ameninţată de UE cu excluderea din spaţiul Schengen
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

874
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
874

390
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
390

3.811
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.811

8.155
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.155

4.165
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.165

4.028
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.028

65
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
65

8.390
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.390

194
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
194

2.709
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.709

626
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
626

1.696
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.696

1.832
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.832
















Comentează