Şcolile primare şi grădiniţele, precum şi gimnaziile de pe întreg teritoriul Greciei s-au redeschis luni, la patru săptămâni după redeschiderea liceelor şi la şase luni după ce toate unităţile de învăţământ şi-au închis porţile din cauza măsurilor de izolare legate de pandemia de coronavirus, informează AFP.
Pentru a putea intra în unităţile şcolare, atât elevii, cât şi corpul profesorat trebuie să prezinte de două ori pe săptămână, luni şi joi, rezultatele negative ale autotestelor pentru COVID-19 disponibile gratuit în farmacii.
Şcolarii şi elevii de gimnaziu au revenit la cursuri luni dimineaţă. Liceele s-au redeschis în condiţii similare încă de pe 12 aprilie.
Toate unităţile şcolare din Grecia şi-au închis porţile pe 7 noiembrie anul trecut odată cu intrarea în vigoare a unor restricţii stricte de izolare, iar cursurile au fost de atunci organizate online. În timpul acestor şase luni, şcolile primare şi gimnaziile au fost deschise doar câteva zile după care au fost nevoite să-şi închidă din nou porţile din cauza situaţiei sanitare.
Guvernul grec a început în aprilie să relaxeze restricţiile instituite în noiembrie autorizând redeschiderea celor mai multe dintre activităţile comerciale din domeniul comerţului cu amănuntul cu excepţia galeriilor comerciale.
Terasele cafenelelor şi restaurantelor au primit permisiunea de a se redeschide începând cu 3 mai.
În acest weekend, plajele private au primit din nou turişti, în timp ce muzeele se vor redeschide din 14 mai, cinematografele în aer liber pe 21 mai, urmând să funcţioneze la o capacitate redusă, iar teatrele, din 28 mai.
Grecia aşteaptă în special deschiderea sezonului turistic, din 15 mai.
Peste 20% din PIB-ul ţării depinde de acest sector.
Grecia este sever afectată de cel de-al treilea val al pandemiei, cea mai mare parte dintre cele peste 10.000 de decese provocate de COVID-19 fiind înregistrate în decursul ultimelor luni.
Numărul total de cazuri a ajuns în Grecia la 350.000, la o populaţie de 10,8 milioane de locuitori.
Au fost realizate peste 3,4 milioane de vaccinări, iar peste un milion de persoane au primit cea de-a doua doză.
Grecia redeschide în totalitate școlile și grădinițele - Copiii vor trebui să prezinte teste negative
București
6°C
Articole Similare

2.001
Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
2.001

1.839
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
1.839

2.639
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
2.639

3.502
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
3.502

3.928
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
3.928

4.786
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
4.786

2.925
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
2.925

1.852
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.852

4.458
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.458

6.474
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.474

7.516
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
7.516

37.283
Scenariul care îngrijorează experții: rachetele Iranului ar putea fi ghidate de sistemul chinezesc BeiDou
37.283

6.088
Un oficial american a dat un mesaj pe X și a aruncat în aer piața petrolului: Apoi a șters imediat mesajul
6.088

















Comentează