Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grecia aprinde fitilul în biroul lui Erdogan: Vrea să extindă gardul de la graniţa sa de nord cu Turcia

bursa.ro
granita bariera gard migranti

Grecia intenţionează să extindă gardul din beton şi sârmă ghimpată de la graniţa sa de nord cu Turcia pentru a-i împiedica pe migranţi să intre în ţară, a anunţat marţi ministrul elen al apărării civile, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Gardul de 40 de kilometri va fi extins cu încă 140, a explicat Takis Theodorikakos în cursul unei vizite în regiunea Evros.

Instalat iniţial în 2012, gardul a mai fost extins în 2021, la un an după ce zeci de mii de solicitanţi de azil au încercat să ajungă în Uniunea Europeană traversând graniţa de nord a Greciei, iar Turcia a afirmat că nu va mai încerca să-i împiedice.

Rivali istorici şi totodată aliaţi în cadrul NATO, Grecia şi Turcia au avut în ultimii ani o serie de dispute, inclusiv pe tema migraţiei şi a resurselor energetice.

Grecia s-a aflat în prima linie şi în timpul crizei migraţiei din Europa din 2015-2016, când au sosit pe continent, în majoritate via Turcia, circa un milion de refugiaţi din Siria, Irak şi Afganistan, în încercarea de a scăpa de războaiele şi sărăcia din ţările lor.

Ulterior numărul de sosiri a scăzut drastic, dar în ultimele luni autorităţile din Grecia afirmă că au blocat intrarea unui număr semnificativ de migranţi.

Conform cifrelor poliţiei, în primele şapte luni ale anului autorităţile au reţinut 7484 de refugiaţi şi migranţi, dintre care 3554 în Evros.

Ministrul Theodorikakos a menţionat marţi că proiectul de extindere a gardului urmăreşte să trimită un semnal clar privind determinarea "Greciei în faţa celor care investesc în suferinţa umană pentru a sluji interese obscure" şi a "celor care se folosesc de migraţie în tentativa de a şantaja Europa".

Guvernul conservator grec vizează de asemenea angajarea a 250 de gărzi de frontieră şi modernizarea sistemelor de supraveghere din zonă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.