Grecii fac minuni în munții din România: Imagini spectaculoase cu tunelurile care străpung Carpații

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 17-09-2024

Actualizat: 17-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Aktor

Primele două TBM-uri lansate de grecii de la Aktor pentru a fora cele două tuneluri feroviare gemene care leagă Racoș de Apața sunt deja intrate adânc în munte.Aceste două tuneluri prin munte, care vor avea fiecare lungimea de câte 6,9 km, fac parte din viitoarea linie de cale ferată Brașov-Simeria, din Coridorul Rin-Dunăre, secțiunea Brașov - Sighișoara, subsecțiunea 2: Apața-Cața.

TBM Eleni a început forarea la 5 martie 2024 și se află acum la peste 530 de metri adâncime în munte. TBM Varvara a început forarea la 29 mai 2024 și a ajuns la 350 de metri adâncime.

Sute de inele prefabricate din beton sunt instalate non-stop pentru a forma tunelurile impresionante care au un diametru interior de 8,4 metri și un diametru exterior de 9,4 metri. O linie de cale ferată va trece prin fiecare dintre aceste tuneluri, scurtând actualul traseu în zig-zag al trenului de la Brașov la Sighișoara, care urmează albia Oltului.

Eleni și Varvara sapă perechea sudică de tuneluri, în timp ce o a doua pereche de tuneluri, numită Homorod, cu o lungime de 5,1 km fiecare, va fi forată între Racoș și Homorod. TBM-urile 3 și 4, Alexandra și Konstantina, sunt asamblate acolo și în curs de testare și vor începe să foreze în curând.

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri