Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Greva continuă! Liderii de sindicat au ieșit de la negocieri și au anunțat noile revendicări

Inquam Photos / Octav Ganea
greva educatie

Sindicaliştii din Educaţie, care au avut o nouă rundă de negocieri la Palatul Victoria, au transmis că angajaţii din teritoriu resping oferta Executivului, iar greva va continua.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunţat, miercuri seară, după discuţiile de la Guvern, că ultima ofertă, transmisă în teritoriu în cursul zilei, a fost respinsă de angajaţii din sistem.

„Oferta a ajuns în teritoriu, iar organizațiile noastre județene și ale Municipiului București ne-au spus foarte clar că ea se respinge. În acest moment am convocat în regim de urgență colegiul liderilor Federației Spiru Haret pentru a stabili foarte clar care este limita minimă pe care o putem negocia. Mâine vom avea o decizie. Greva continuă”, a declarat Nistor.

La rândul său, Simion Hăncescu, liderul FSLI, a declarat că membrii de sindicat au respins oferta guvernului și au cerut ca majorările de salarii să se aplice într-o singură tranșă, de la 1 ianurie, nu etapizat, cum a propus Guvernul. De asemenea, creșterea de 1000 de lei de la 1 iulie ar trebui dublată, potrivit membrilor de sindicat.

„Eu am avut deja ședință cu liderii. Au respins oferta. Au spus că este un pas înainte. Nu sunt de acord cu eșalonarea pe trei ani a măririi salariului și cu acea sumă de la 1 iulie. Membrii de sindicat vor vedea proiectul mâine. Membrii au început greva, ei decid. Așa cum la Sănătate s-a găsit soluția să dea într-o singură tranșă mărirea, așa vor și salariații din învățământ. Sunt 5 zile de libere, să avem răbdare. Majorarea de la 1 iulie e o problemă, grila e altceva. Grila va intra în vigoare de la 1 ianuarie, oamenii au spus că vor integral să se aplice, nu 40% cât a promis guvernul. Oamenii au spus foarte clar că nu vor vouchere, i-ați auzit în piață. Decizia aparține Guvernului, vedem ce decizie vor lua. În acest moment greva continuă. Nu au acceptat nici varianta cu 1000 de lei. Au cerut dublarea acelei sume, 2000 de lei net”, a declarat Hăncescu.

Potrivit unor surse participante la negocieri, liderii de sindicat le-au transmis reprezentanților coaliției că, în opinia lor, oferta ar fi fost mulțumitoare, însă colegii din teritoriu „plusează”.

Oferta Guvernului

Guvernul României a prezentat miercuri oferta finală pentru sindicaliștii din educație. Sindicalistii erau așteptați să ofere în această seară un răspuns până la ora 19.00. Mâine ar fi urmat ca printr-un OUG să crească salariile cu 1.000 de lei brut pentru personalul didactic, 400 de lei brut pentru personalul nedidactic ca avans pentru viitoarea legea a salarizarii.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și ministrul Educației, Ligia Deca s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii sindicatelor din educație, pentru a dialoga pe tema revendicărilor acestora. În urma întrevederii, au fost prezentate următoarele măsuri:

„Guvernul României va adopta, mâine, prin Ordonanță de Urgență, cresterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezinta pentru personalul didactic un avans din cresterea pe viitoarea grilă, care se va regasi in viitoarea lege de salarizare, care se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din invatamant, cresterea salariala va fi de 400 de lei brut lunar.

În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educatie. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor”, a transmis Guvernul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.