Grindeanu: Mai avem de realizat 12 măsuri din programul de guvernare, pentru primul trimestru

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 02-02-2017

Actualizat: 02-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: captura TV

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, că Guvernul mai are de îndeplinit, pentru primul trimestru, 12 măsuri din totalul celor promise în campanie. "Noi avem în programul de guvernare o etapizare, avem 41 de măsuri pe care trebuie să le adoptăm în primul trimestru. În acest moment mai avem 12 măsuri pe care trebuie să le luăm, astfel încât acest program de guvernare şi etapa primului trimestru să fie îndeplinită, adică tot ceea ce am promis oamenilor. Era extrem de important astăzi ca în faţa Comitetului Executiv Naţional să fac un raport faţă de ceea ce a făcut Guvernul în ultima lună. Este forul care a susţinut Guvernul, m-a susţinut pe mine ca şi prim-ministru şi pe ceilalţi membri ai Cabinetului, aşa că e un lucru absolut normal", a spus Grindeanu după şedinţa CEx al PSD, conform Agerpres.

Printre măsurile realizate deja, premierul a amintit creşterea salariului minim la 1.450 de lei, creşterea cu 20% a salariilor din administraţia locală, creşterea cu 50% a salariului pentru actori, eliminarea plafonului pentru baza de calcul privind CASS şi CAS la maximum cinci salarii medii, aplicarea legilor privind creşterea cu 15% a salariilor din Educaţie şi din Sănătate, programul "Prima chirie", creşterea punctului de pensie, creşterea pensiei minime, transport gratuit pe CFR pentru studenţii din România, eliminarea formularului 088, eliminarea a 102 taxe nefiscale. "Mai aveam lucruri de făcut, cum spuneam, încă 12 măsuri pe care trebuie să le luăm, astfel încât ceea ce ne-am propus pe primul trimestru să ducem la bun sfârşit. Vă amintesc câteva: TVA zero pentru publicitate, legea prevenţiei, legea redevenţelor, creşterea plafonului de la care se plăteşte TVA, de la 220.000 de lei la 300.000 de lei, plata subvenţiilor în agricultură va începe în martie, TVA zero pentru materiile prime din agricultură (...), adoptarea HG privind ieftinirea cu 35% a medicamentelor inovative care şi-au pierdut patentul, actualizarea listei de medicamente compensate, adoptarea în Parlament a Master Planului pentru Transporturi. Am mai spus, pentru că am înţeles că săptămâna viitoare va fi moţiune de cenzură, am venit împreună cu colegii mei în faţa Comitetului Executiv Naţional şi am primit susţinerea pentru a ne continua activitatea la Guvern", a arătat Grindeanu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri