Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gruparea care a ucis 60 de oameni în Europa, anihilată: Mai mulți români au fost arestați

tanea.gr
politie grecia

Gruparea care a ucis 60 de oameni în Europa, anihilată: Mai mulți români au fost arestați

Cooperarea internaţională declanşată de un val de crime între bande în Grecia a ajutat la dezmembrarea unei reţele criminale - din care făceau parte inclusiv români - acuzate de peste 60 de crime în Europa în ultimul deceniu, a declarat vineri poliţia elenă, relatează AFP, potrivit news.ro.

Peste 39 de persoane, în principal din Serbia şi Muntenegru, dar şi din Albania şi România, au fost identificate sub suspiciunea de participare la o organizaţie criminală, potrivit unor documente judiciare, iar 17 dintre acestea sunt deja în închisoare în Serbia, Muntenegru şi Turcia.

"Clanul Kotor", înfiinţat în 2010 în Muntenegru şi implicat în traficul de droguri în întreaga lume, s-a divizat în două grupări rivale, Kavac şi Skaljari, în 2014, după o dispută legată de o operaţiune eşuată de trafic de droguri în Spania.

"Războiul dintre cele două grupări a dus la cel puţin 60 de crime în întreaga Europă", a declarat şeful poliţiei din Atena, Fotios Douitsis.

Membrii bandei foloseau o aplicaţie pentru a trimite mesaje criptate care se ştergeau singure automat

Patru membri, din Serbia şi Muntenegru, au ajuns în Grecia în 2019 în căutarea unei ascunzători. Ei au fost ucişi un an mai târziu de membri ai grupării rivale, a precizat poliţia elenă.

Atunci când Grecia a cerut ajutor din partea Serbiei şi Europol, agenţia europeană de aplicare a legii, a stabilit că membrii bandei foloseau o aplicaţie pentru a trimite mesaje criptate care se ştergeau singure automat.

Europol şi poliţia din Franţa, Olanda şi Belgia au organizat o operaţiune pentru a obţine acces la aplicaţie şi au găsit acolo dovezi legate de crimele din Grecia.

Douitsis a lăudat cooperarea şi schimbul de informaţii între autorităţile poliţieneşti europene, evidenţiind Serbia pentru asistenţa sa esenţială.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.