Gruparea neonazistă "Combat 18", înfiinţat în Marea Britanie şi incriminat recent de asasinarea unui oficial pro-migranţi, a fost scoasă în afara legii de guvernul de la Berlin, informează AFP potrivit Agerpres.
"Extremismul de dreapta şi antisemitismul nu îşi au locul în societate", a notat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne pe Twitter, pentru a justifica interdicţia.
Totodată, el a informat că percheziţii ale poliţiei i-au vizat pe membrii mişcării în şase landuri ale ţării.
Grupusculul "Combat 18" se afla de multă vreme în colimatorul autorităţilor. La ora actuală, el număra doar în jur de 20 de membri, însă aceştia sunt consideraţi dispuşi la acţiuni violente.
Un simpatizant neonazist suspectat că a asasinat în iunie 2019 un parlamentar local apropiat al cancelarului federal Angela Merkel din cauza poziţiei acestuia în favoarea migranţilor fusese înainte de aceasta în contact cu gruparea.
Mişcarea, apărută în 1992 în Marea Britanie, îşi trage numele de la primul şi al optulea semn grafic ale alfabetului cu referire la Adolf Hitler (literele A şi H), sloganul său este "Toate mijloacele sunt bune", iar emblema sa este un dragon cu ghearele ascuţite.
Această interdicţie intervine într-un context de recrudescenţă a agresiunilor rasiste şi antisemite în Germania, unde la sfârşitul lui 2019 la o sinagogă arhiplină din Halle a avut loc un atac cu armă, un masacru fiind evitat la limită.
Gruparea neonazistă britanică Combat 18 a fost scoasă în afara legii în Germania
București
8°C
Articole Similare

687
VIDEO Iranienii au scos din joc, printr-o metodă banală, temutele sisteme Patriot: acum inclusiv americanii le-au copiat stilul
687

892
Paște fără Lumina Sfântă de la Ierusalim? Războiul a închis bisericile și a anulat pelerinajele de la Mormântul Sfânt
892

3.042
VIDEO A fost lansat cel mai dur avertisment împotriva iranienilor de la venirea la putere a noului ayatollah: „Toate forţele noastre stau cu degetul pe trăgaci!"
3.042

3.226
Locul din Iran pe care Garda Revoluționară îl păzește cel mai bine și pe care SUA vizează să îl captureze. Ce se află pe 'Insula Interzisă'
3.226

1.451
Fiecare zi în plus de blocaje pe strâmtoarea Ormuz duce la 'consecințe catastrofale'. Efectul de domino care va lovi lumea mai dur decât se așteaptă
1.451

4.786
VIDEO Eșec total pentru SUA și Israel în războiul cu Iranul? Paralela cu Vietnamul: strategia prin care Iranul îl ține pe Trump în șah
4.786

152
'Trump nu a avut o strategie': Iranienii se plâng că atacurile nu le-au adus libertatea, ci doar suferință
152

4.887
O navă a fost lovită puternic în apropiere de Strâmtoarea Ormuz: Iranul încearcă să blocheze principala arteră petrolieră a lumii
4.887

2.977
SUA se confruntă cu o ”furtună economică perfectă”: Unda de șoc se va resimți la nivel mondial
2.977

6.219
Iranul nu și-a spus ultimul cuvânt: chiar dacă își pierde lansatoarele de rachete pe zi ce trece, regimul de la Teheran mai are un 'as în mânecă'
6.219

4.186
Iranul pregătește cea mai grea lovitură pentru comerțul mondial: Trump îi amenință cu lovituri fără precedent pentru a-i împiedica
4.186

4.022
O mai veche criză riscă să reizbucnească, din cauza războiului: A început acum 5 ani și omenirea îi resimte efectele și astăzi
4.022

4.203
Această piatră ar putea schimba istoria așa cum o știam a omenirii: Simbolurile care stau ascunse de mii de ani
4.203

















Comentează