Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grupul american Palantir, unul dintre cele mai secrete startup-uri, fondat cu bani de la CIA, se pregătește de bursă

bursa

Grupul american Palantir a declarat că se pregăteşte să se listeze pe bursă săptămâna viitoare, aşteptându-se la o creştere de 42% anul acesta, veniturile ajungând astfel la 1,06 miliarde de dolari, scrie CNBC, potrivit MEDIAFAX.

Compania, care dezvoltă software-uri pentru agenţiile guvernamentale şi marile companii americane, a declarat că veniturile din exploatare vor atinge suma de 121 de milioane de dolari.

Palantir a ales o abordare neconvenţională în ceea ce priveşte listarea pe piaţă, de vreme ce a optat pentru o listare publică şi nu o oferă publică iniţială (IPO). Compania se aşteaptă ca veniturile să înregistreze o creştere de 30% în viitorul apropiat.

Citește și: EXCLUSIV Nicușor Dan, pe felie cu ‘Garda Veche’ a lui Ion Iliescu! A comandat 500.000 de broșuri de la firma unui fost deputat PDSR

Pe măsură ce investitorii analizează modelul de afaceri al Palantir, firma trebuie să îşi extindă masiv baza de clienţi peste numărul actual de 125, urmând să mizeze tot mai mult pe software-uri uşor de folosit.

Numărul total al acţiunilor ajunge în prezent la 1,92 de miliarde şi, cu o medie de preţ de 9,17 dolari, compania este evaluată la 17,6 miliarde de dolari.

Palantir a fost fondată în 2004 cu 2 milioane de dolari, o parte din bani venind de la divizia de investigaţii a CIA. Software-urile produse de companie le permit serviciilor secrete americane să vizualizeze rapid şi să identifice legăturile între cantităţi mari de informaţii – de la numere de telefon şi înregistrări bancare până la o listă de prieteni sau fotografii ale plăcuţelor de înmatriculare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.