Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grupul Digi Communications și-a crescut cu 9,9% veniturile, în primele 9 luni

AP
bani

Veniturilor Grupului Digi Communications au crescut, în perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2018, cu 9,9%, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, până la 752 de milioane de euro, potrivit datelor anunțate miercuri.

EBITDA ajustată a fost de aproximativ 237 de milioane de euro, inclusiv rezultatele consolidate ale Invitel, în creștere cu 10,6% față de aceeași perioadă a anului 2017.

În plus, Digi Communications și-a crescut cu 17,3% veniturilor, în trimestrul al treilea al acestui an, raport cu aceeași perioadă a anului trecut, la 270 de milioane de euro. EBITDA ajustată a fost de aproximativ 81,7 milioane de euro, inclusiv rezultatele consolidate ale Invitel, în creștere cu 10,7% față de aceeași perioadă a anului 2017, informează Mediafax.

„România se menține ca piață principală a grupului, generând 65% din veniturile acestuia, pe locul al doilea fiind Ungaria (cu 20%), urmată de Spania (12%) și Italia (2%). În total, pe cele patru piețe, compania înregistrează o creștere a RGU de 1,6 milioane, inclusiv unitățile generatoare de venit ale Invitel, ajungând la 14,7 milioane RGU de la 13,1 milioane RGU, în trimestrul III al anului 2017”, au mai anunțat reprezentanții Digi Communications.

Totodată, grupul a afișat indicatori în evoluție pentru principalele servicii generatoare de creștere – serviciile de televiziune prin cablu (13%, la nivelul grupului, la 3,9 milioane RGU), respectiv pentru serviciile de internet fix (19%, de la 2,7 milioane RGU la 3,2 milioane RGU). La 30 septembrie 2018, Grupul a înregistrat un număr total de abonați la servicii pay-TV de 4,8 milioane RGU, comparativ cu 4,4 milioane RGU la 30 septembrie 2017.

În România, grupul a raportat creșteri pe segmentul serviciilor de cablu și internet fix de 8,7% al abonamentelor la serviciile de cablu tv, la 3,2 milioane RGU, la 30 septembrie 2018, și, respectiv, de 10,5% la abonamentele pentru serviciile de internet fix, la 2,5 milioane RGU la 30 septembrie 2018, pentru perioada similară a anului anterior. În ceea ce privește serviciile de telefonie mobilă, Digi este liderul portabilității cu circa 31% din total piață, reprezentând aproape 185.000 de numere portate în rețeaua Digi Mobil, în primele 9 luni ale anului.

În Ungaria, veniturile filialei Digi Hungary (inclusiv Invitel) s-au majorat până la 54,6 milioane de euro, iar Digi și-a consolidat poziția de lider al pieței de televiziune prin cablu. Pe segmentul serviciilor de internet fix, Digi este al doilea operator (cu o cotă de piață de peste 25%), în timp ce pe segmentul serviciilor de telefonie fixă deține o cotă de piață de circa 23%. Pozițiile solide deținute pe această piață constituie premisele pentru lansarea serviciilor de telefonie mobilă.

Spania și Italia au înregistrat o creștere importantă, de 46%, a numărului de abonați, ajungând de la 971.000 RGU, la 30 septembrie 2017, la 1,4 milioane RGU, la 30 septembrie 2018. Digi Spania s-a poziționat ca lider al pieței MVNO (operator virtual de servicii de telefonie mobilă) și este cel de-al cincilea operator de telefonie mobilă pe piața iberică, unde are 3.000 de puncte de vânzare. În primele trei trimestre ale anului, aproximativ 142.000 de numere de telefonie mobilă s-au portat în rețeaua Digi Spania.Ultima lună a trimestrului al treilea a marcat și lansarea serviciilor fixe pe piața spaniolă. Pe cele două piețe europene mature, Digi Communications se adresează atât diasporei românești, cât și clienților locali.

„Menținând un ritm constant și ridicat al investițiilor, am reușit să înregistrăm un free-cash-flow de aproximativ 35 de milioane de euro, cumulat la 9 luni. Veniturile în creștere pe toate piețele sunt susținute de evoluția numărului total al RGU cu 12,2% și ne apropiem de pragul de 15 milioane de unități generatoare de venit”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Grupului Digi Communications.

Digi Communications NV este compania mamă a operatorului de comunicații electronice, RCS & RDS, liderul pieței de internet, pay-tv și servicii convergente, în România, cu operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia. Înființată în urmă cu aproape 25 de ani, compania avea, la 31 decembrie 2017, active în valoare de peste 1,342 miliarde de euro. Rețeaua de fibră optică, atât în România cât și Ungaria, atinge, cumulat, peste 7 milioane de locuințe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.