Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grupul Enel îndeamnă la oprirea extracţiei de noi combustibili fosili suplimentari la nivelul întregii planete

enel

Lumea trebuie să ajungă la un acord pentru încetarea extracţiei de noi combustibili fosili şi introducerea în mod agresiv a tehnologiilor destinate limitării creşterii emisiilor de gaz cu efect de seră, a declarat miercuri Francesco Starace, directorul general de la grupul italian de utilităţi Enel, informează Reuters.

"Trebuie să cădem de acord să oprim extracţia de combustibili fosili suplimentari la nivelul întregii planete", a spus Francesco Starace la o conferinţă dedicată tranziţiei energetice, scrie Agerpres.ro.

În luna mai, Agenţia Internaţională a Energiei a avertizat că investitorii nu ar trebui să mai finanţeze noi proiecte în domeniul petrolului, gazelor naturale şi cărbunelui, dacă lumea vrea să ajungă la emisii zero de CO2 până în 2050, scrie Agerpres.ro.

Starace a spus că raportul IEA a fost o surpriză uriaşă, având în vedere că Agenţia a fost înfiinţată în anii 1970 tocmai de industria de petrol şi gaze, dar a adăugat că tehnologia actuală ar putea face fezabilă solicitarea lansată de IEA.

Directorul Enel a mai spus că, în următorul deceniu, industria trebuie să lucreze la tehnologiile care nu au ajuns încă la maturitate, precum hidrogenul verde şi extracţia de carbon din atmosferă. "Captarea directă a aerului şi tehnologiile de captare a carbonului nu sunt satisfăcătoare la acest moment", a spus Francesco Starace.

Grupul italian de utilităţi Enel este cea mai mare companie listată de energie verde din lume, în funcţie de capacitatea instalată, şi intenţionează să cheltuie 150 miliarde de euro din fondurile proprii pentru a-şi tripla capacităţile proprii până la 120 de Gigawaţi şi a reduce emisiile de carbon cu 80% până în 2030.

Starace, care este CEO-ul Enel din 2014, a subliniat că studiile arată că tranziţia energetică va conduce la o creştere netă a locurilor de muncă şi a creşterii economice, însă pentru aceasta este nevoie ca milioane de persoane să fie recalificate în industriile care vor avea de pierdut în procesul de tranziţie. "Dacă nu vom face asta, tranziţia se va întinde pe o perioadă de timp mai mare şi va fi foarte controversată", a spus Francesco Starace.

Enel, companie energetică multinaţională şi un lider integrat pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile, activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate totală instalată de peste 88 GW. În România, compania este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, precum şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, din anul 2005. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării (Muntenia Sud - inclusiv Bucureşti, Banat şi Dobrogea) şi acoperă o treime din piaţa locală de distribuţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.