Grupul francez de telefonie Orange a dezminţit joi seara informaţiile apărute în presă potrivit cărora ar fi demarat procesul de vânzare a turnurilor de telefonie mobilă şi a reţelei sale de fibră din Europa, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Potrivit publicaţiei de specialitate TMT Finance, Orange ar fi mandatat banca americană JPMorgan să se ocupă de o posibilă vânzare "monumentală" a unei părţi din infrastructura de reţea a Orange. Publicaţia adaugă că un proces de revizuire a infrastructurilor ar fi fost demarată în urmă cu câteva luni, operatorul francez intenţionând să cedeze o participaţie minoritară la turnurile sale de telefonie mobilă. TMT Finance adaugă că, într-o a doua etapă, o operaţiune similară ar putea fi demarată pentru reţeaua de fibră a Orange, estimând că numai reţeaua de fibră optică şi turnurile Orange din Franţa ar avea o valoare cuprinsă între opt şi zece miliarde euro.
"Niciun proces de acest tip nu a fost demarat", a spus joi seara un purtător de cuvânt de la Orange.
În contextul apetitului investitorilor pentru activele din infrastructurile de telecomunicaţii, Orange, la fel ca şi rivalii săi, îşi pun întrebarea cum pot să monetizeze şi să optimizeze utilizarea infrastructurilor lor. În Franţa, unde cei patru actori de pe piaţă trebuie să realizeze un echilibru între preţurile scăzute şi nevoia de investiţii, Iliad este ultimul operator care a anunţat vânzarea majorităţii turnurilor sale din Franţa şi Italia către grupul spaniol. Bouygues Telecom (Bouygues) şi SFR (Altice) au demarat şi ele operaţiuni similare.
În faţa acţionarilor grupului, reuniţi marţi pentru adunarea generală a Orange, directorul general Stéphane Richard a anunţat că una din priorităţile grupului este analiza modului în care pot fi monetizate reţelele. "Apetitul actual al fondurilor de infrastructură este o dovadă a valorii intrinseci a reţelelor de telecomunicaţii. Sunt convins că miile noastre de turnuri de telefonie mobilă şi milioanele de kilometri de fibră optică sunt cea mai bună asigurare de viaţă a noastră în lumea digitală de mâine", a explicat Stéphane Richard.
Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de ţări, inclusiv în România, şi are un portofoliu de 247 de milioane de clienţi, din care 185 de milioane sunt abonaţi la serviciile de telefonie mobilă.
La 31 martie 2019, Orange România oferea servicii mobile, fixe şi TV pentru 10.693.300 de clienţi, în creştere cu 2,3% comparativ cu finalul primului trimestru al anului trecut.
Grupul francez Orange dezminte că s-ar pregăti să îşi vândă turnurile de telefonie mobilă
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

162
Renault pregătește concedieri masive: mii de angajați vizați
162

269
Lovitură dură pentru economia României: prognoză prăbușită și risc real de recesiune. Erste revizuieşte în scădere prognoza de creştere economică
269

21
Platformă investiţii: ETF-urile şi acţiunile tech,cele mai tranzacţionate - Tinerii sub 30 de ani reprezintă un sfert dintre utilizatori
21

2.266
Țara de lângă Europa care se uită cu admirație spre România: Tânjește să copieze modelul românesc de succes
2.266

2.298
VIDEO Ministrul Energiei face un anunț crucial direct de la Washington: România a primit undă verde din partea americanilor
2.298

2.355
VIDEO Cum ar fi să zbori sub altă persoană? Ce este 'Chaise Longue' - noua idee din aviație care dă fiori pasagerilor
2.355

2.756
Lovitură pentru bănci? Proiectul care ar putea aduce bani înapoi românilor afectați de ROBOR
2.756

15
Bursa de Valori București a închis în creștere pe toți indicii
15

14.979
Polonezii se uită siderați către România și răsuflă ușurați: 'Bine că nu e la noi!'
14.979

77
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
77

5.669
Un proiect fără precedent: BNR începe să bată la ușile românilor pentru a afla, în detaliu, situația financiară a gospodăriilor
5.669

47
Creșteri bursiere și evoluții financiar-bancare
47

91
Job-urile de curățenie la domiciliu sunt la mare căutare
91
















Comentează