Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Noi informații despre grupul de mercenari Wagner: ucid fără milă prizonieri care nu sunt 'sclavi'

defenseromania.ro
Grupul Wagner

O nouă anchetă a BBC a dezvăluit miercuri amploarea operaţiunilor grupului rusesc de mercenari Wagner în timpul războiului civil din Libia, care au inclus uciderea prizonierilor de război, crime de război şi aprovizionarea cu echipamente de la armata rusă, relatează Agerpres.

BBC a intrat în posesia unei tablete care i-a aparţinut unui combatant rus al grupului Wagner, precum şi a unei "liste de cumpărături" care conţine echipament militar modern despre care experţi susţin că poate proveni numai din dotările armatei ruse.

Rusia neagă implicarea

Rusia neagă orice legături cu grupul Wagner, care a fost identificat pentru prima dată în 2014, când le-a acordat sprijin separatiştilor ruşi în conflictul din estul Ucrainei. De atunci, a fost implicat în regiuni precum Siria, Mozambic, Sudan şi Republica Centrafricană.

Luptătorii Wagner au apărut în Libia în aprilie 2019, când s-au alăturat forţelor generalului rebel Khalifa Haftar, după ce acesta a lansat un atac asupra capitalei Tripoli, unde se afla guvernul de uniune susţinut de ONU. Conflictul din Libia s-a încheiat cu un armistiţiu în octombrie 2020.

Ucid prizonieri

Grupul este unul foarte secretos, dar BBC susţine că a reuşit să obţină acces la doi foşti combatanţi. Ei au dezvăluit ce fel de om trebuia să fii pentru a fi recrutat de Wagner, precum şi faptul că acesta nu avea niciun cod de conduită.

Potrivit BBC, nu există nicio îndoială că mercenarii Wagner ucid prizonieri, ceea ce un fost combatant a recunoscut sub acoperirea anonimatului. "Nimeni nu vrea o gură în plus de hrănit", a spus el.

Aceste dezvăluiri susţin şi alte informaţii prezentate în documentarul BBC "Haftar's Russian Mercenaries: Inside the Wagner Group", realizat cu sprijinul secţiilor arabă şi rusă. Alte dezvăluiri privesc posibile crime de război, inclusiv uciderea intenţionată a unor civili.

Un sătean din Libia a descris pentru BBC cum s-a prefăcut mort, iar combatanţii Wagner i-au ucis rudele.

În acelaşi timp, un soldat al guvernului libian a descris cum un coleg s-a predat luptătorilor Wagner, dar a fost împuşcat de două ori în abdomen. Soldatul nu a mai fost văzut de atunci şi nici alţi trei militari care s-au predat cu acelaşi prilej.

Tableta Samsung ajunsă în posesia BBC furnizează dovezi privind implicarea mercenarilor în minarea unor zone civile. Potrivit BBC, minarea unor zone fără marcarea dispozitivelor explozive reprezintă o crimă de război.

Documente lăsate în urmă

Tableta în cauză a fost lăsată în urmă de un combatant al Wagner necunoscut după ce mercenarii ruşi s-au retras din zonele de la sud de Tripoli în primăvara lui 2020. Aceasta conţine hărţi în limba rusă ale liniei frontului, ceea ce confirmă prezenţa semnificativă a grupului Wagner. De asemenea, pe tabletă se află filmări cu drona şi nume de cod ale luptătorilor Wagner.

În acelaşi timp, BBC susţine că a primit de la o sursă din serviciile de informaţii libiene o listă de arme şi echipamente militare, un document (documentele pot fi accesate aici) de zece pagini datat 19 ianuarie 2020 şi despre care canalul susţine că probabil a fost găsit la o locaţie a Wagner.

Documentul furnizează indicii privind cine ar putea finanţa operaţiunea. Acesta prezintă dotările necesare pentru "atingerea obiectivelor militare", inclusiv patru tancuri, sute de arme Kalaşnikov şi un sistem radar ultraperformant.

Specialiștii arată cu degetul spre Rusia

Un analist militar a declarat pentru BBC că unele dintre tehnologiile acestea ar fi fost disponibile doar în depozitele armatei ruse. Un alt expert, specialist în grupul Wagner, a spus că lista indică o implicare a lui Dmitri Utkin. Acesta este un fost membru al serviciilor de informaţii ruse despre care se crede că a fondat Wagner şi a numit grupul după indicativul său. BBC susţine că a încercat să-l contacteze pe Dmitri Utkin, dar nu a primit niciun răspuns. De asemenea, notează BBC, "lista de cumpărături" şi un alt document care conţin menţiunile Evro Polis şi "director general" îi sugerează acestui expert implicarea lui Evgheni Prigojin, un bogat om de afaceri apropiat de preşedintele Vladimir Putin.

Trezoreria americană a instituit sancţiuni împotriva Evro Polis în 2018, numind-o o companie rusească contractată pentru "a proteja" câmpuri petrolifere siriene care erau "deţinute sau controlate" de Prigojin. Investigaţii efectuate de jurnalişti occidentali l-au legat pe Evgheni Prigojin de grupul Wagner, scrie BBC. El a negat însă mereu orice legătură cu Evro Polis sau Wagner. Un purtător de cuvânt al acestuia a reiterat aceste poziţii pentru BBC, iar Prigojin a comentat că nu a auzit nimic despre vreo încălcare a drepturilor omului în Libia de către ruşi. "Sunt sigur că este o minciună sfruntată", a spus el.

Ce spune Rusia

Ministerul de Externe rus a declarat pentru BBC că "face tot posibilul pentru promovarea încetării focului şi a unei soluţionări politice a crizei din Libia". Ministerul a adăugat că detaliile privind operaţiunile Wagner în Libia sunt în mare parte bazate pe "date contrafăcute" şi sunt menite "să discrediteze politica Rusiei în Libia".

Ar fi lucrat pentru Wagner 10.000 de oameni

Oficial, grupul Wagner nu există, scrie BBC, dar se crede până la 10.000 de oameni ar fi avut cel puţin un contract cu Wagner de când grupul a început să lupte alături de separatiştii proruşi în estul Ucrainei în 2014. În jur de 1.000 de combatanţi ai Wagner se estimează că au luptat alături de generalul Khalifa Haftar în 2019 şi 2020.

Canalul BBC în Rusia a cerut unui fost combatant al Wagner să descrie grupul. "Este o structură menită să promoveze interesele statului în afara graniţelor ţării noastre", a spus el.

În ceea ce priveşte combatanţii, el a spus că sunt "profesionişti ai războiului", oameni care caută de lucru sau romantici care vor să-şi servească ţara.

Celălalt fost combatant al Wagner a declarat pentru BBC că nu există un cod clar de conduită. Dacă un luptător luat prizonier nu deţine informaţii sau nu poate lucra ca "sclav", atunci "rezultatul este evident".

Andrei Şuprighin, un expert care lucrează cu Russia International Council, spune că poziţia guvernului rus a fost următoarea: "Lăsaţi-i să se implice şi vom vedea care este rezultatul. Dacă iese bine, putem folosi asta în avantajul nostru. Dacă iese prost, atunci vom spune că nu am avut nicio legătură cu asta".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.