Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă prin care este reglementat noul cadru de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, modificările vizează măsuri privind organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, în condiţiile în care contractele de management încetează de drept înainte de începutul noului an şcolar, 2021 - 2022.
Ministerul Educaţiei a iniţiat ordonanţa de urgenţă prin care se realizează extinderea bazei de selecţie şi introducerea unor criterii de performanţă în susţinerea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director, director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar şi a funcţiilor de conducere, îndrumare şi control în inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic.
Astfel, cadrul legal nu va mai fi limitat în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de înscriere la concurs doar de către cadrele didactice titulare care au calitatea de expert în management educaţional.
Prin urmare, se vor putea prezenta:
* la concursul pentru ocuparea funcţiei de director/ director adjunct în unităţile de învăţământ şi cadre didactice titulare care nu au calitatea de experţi în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare în condiţiile art. 149 alin. (3), au promovat examenul de definitivat şi au cel puţin cinci ani vechime în învăţământ;
* la concursul pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă şi gradul didactic I sau II;
* la concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă şi titlul de doctor sau gradul didactic I.
Promovarea candidaţilor înscrişi la concursurile pentru ocuparea funcţiilor de director/ director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar, director al casei corpului didactic, precum şi pentru ocuparea funcţiilor de conducere, îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare se poate face doar în condiţiile în care aceştia au obţinut minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la interviu.
"Proiectul este iniţiat ca urmare a unei analize obiective a nevoilor sistemului naţional de învăţământ preuniversitar, din perspectiva asigurării unui management de calitate. Profesionalizarea guvernanţei şcolilor se încadrează atât în obiectivele proiectului "România Educată", cât şi în programul de guvernare. Extinderea bazei de selecţie a personalului apt să se înscrie la concursul pentru ocuparea unei funcţii de conducere în sistemul de învăţământ preuniversitar şi reevaluarea criteriilor de performanţă vor avea ca efect creşterea calităţii actului educaţional", arată ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în comunicatul citat.
Guvernul a adoptat OUG: Noi reguli pentru numirea directorilor de şcoli şi a inspectorilor
București
9°C
Articole Similare

691
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
691

494
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
494

26
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
26

3.171
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
3.171

2.079
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.079

44
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
44

3.490
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.490

65
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
65

6.856
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.856

2.518
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.518

63
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
63

70
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
70

2.512
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.512
















Comentează