Guvernul a aprobat, joi, realizarea Complexului Muzeal - Galeria Istorică a Transilvaniei, în Floreşti, judeţul Cluj, investiţia fiind în valoare totală de 145,8 milioane lei.
Potrivit unui comunicat al Executivului, hotărârea aprobată în acest sens vizează indicatorii tehnico-economici ai acestui obiectiv de investiţii.
"Finanţarea proiectului se realizează din fonduri externe nerambursabile aferente Componentei 11. Turism şi Cultură din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi din bugetul Ministerului Culturii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate", precizează sursa citată.
Durata de execuţie a obiectivului este de 27 de luni.
"Complexul Muzeal - Galeria Istorică a Transilvaniei va fi un spaţiu muzeal modern, dimensionat adecvat în conformitate cu patrimoniul cultural deţinut şi potenţial, corespunzător din punct de vedere al tipurilor de artefacte depozitate şi al sistemelor de control al microclimatului. Va fi o clădire modernă din punct de vedere arhitectural, al echipamentelor şi dotărilor", arată Executivul.
Totodată, complexul muzeal, cu un regim de înălţime S+P+1E, va fi compus din spaţii de depozitare, conservare şi restaurare a obiectelor de patrimoniu, spaţii de expunere, spaţii destinate diferitelor activităţi culturale conexe - conferinţe, educaţie, ateliere.
Guvernul a aprobat realizarea Complexului Muzeal - Galeria Istorică a Transilvaniei, la Floreşti în judeţul Cluj
București
9°C
Articole Similare

1.322
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.322

484
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
484

553
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
553

1.094
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.094

3.239
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.239

1.007
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.007

2.559
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.559

4.806
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.806

14.133
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
14.133

973
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
973

625
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
625

3.125
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.125

1.604
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.604
















Comentează