Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul a pus gând rău medicilor demisionari: 'Dreptul de a-și practica meseria să fie interzis'. Poliția face verificări

Guvernul Romaniei
Ludovic Orban

Guvernul ia în calcul să interzică dreptul de liberă practică şi prelungirea perioadei de preaviz pentru medicii care demisionează. Anunţul a fost făcut de premierul Ludovic Orban. Zeci de medici şi-au dat demisia în ultima perioadă, în contextul pandemiei cu COVID-19.

„Vom opta pentru o variantă. Trebuie să mai avem o consultare cu cei din Ministerul Sănătăţii. Personal, nu aş opta pentru o variantă extremă, să li se interzică dreptul de liberă practică în România. Eu le-aş da dreptul să se mai gândească, adică aş prelungi perioada de preaviz, pentru că acest lucru este posibil în perioada de stare de urgenţă, prin derogare de la prevederile Codului Muncii. Interzicerea dreptului de practică (n.r) este o propunere formulată de foarte mulţi şi din zona politică şi din cea nepolitică. Nu am o opinie clar formulată”, a declarat Ludovic Orban, la Europa FM, relatează Mediafax.ro.

Premierul mai spune că regretă că nu poate asigura toate echipamentele necesare pentru spitale. Medicii au început să demisioneze, din cauza pandemiei cu noul coronavirus.

Citește și: Document EXCLUSIV - Poliţia face verificări în privinţa medicilor care îşi dau demisia

Spitalul Judeţean din Brăila a rămas fără trei medici în plină epidemie de COVID-19. Este vorba despre specialişti de la Unitatea de Primiri Urgenţe şi de la Terapie Intensivă, care au renunţat la locurile de muncă.

Şi mai mulţi medici de la Spitalul Mioveni, inaugurat anul trecut, şi-au dat demisia după ce s-a decis ca unitatea să devină suport pentru COVID-19. Demisiile nu au fost însă acceptate de managerul spitalului, care recunoaşte că e greu „să ieşi la luptă cu mâinile goale”.

De altfel, Poliţia face verificări în privinţa cadrelor medicale care aleg să îşi dea demisia în această perioadă. Acest lucru reiese dintr-un document intrat în posesia STIRIPESURSE.RO, care arată că Poliţia Dolj a solicitat, prin intermediul DSP Dolj, datele de identificare ale medicilor demisionari de la un spital din judeţ.

"Având în vedere solicitarea Inspectoratului de Poliţie Dolj - Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice transmisă cu adresa nr. 160508/01.04.2020, vă rugăm să ne comunicaţi datele de identificare ale personalului medical (medici, medici rezidenţi) şi personalului sanitar mediu care în perioada 01.03.2020 - 01.04.2020 şi-a depus demisia din activitate", se arată în document.

Contactaţi de la STIRIPESURSE.RO, reprezentanţii Poliţiei Române au confirmat autenticitatea documentului şi au precizat că în cursul zilei de joi vor reveni cu explicaţii oficiale.

Citește și: În vreme de pandemie, sub ochii ministrului Alexe se taie păduri într-o veselie

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.