Mecanismul de compensare a facturilor clienţilor casnici de energie anunţat de Guvern acoperă aproape toţi consumatorii de energie electrică din ţară şi peste jumătate dintre consumatorii de gaze naturale, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.
"Mecanismul prezentat de domnul ministru Popescu astăzi după şedinţa de Guvern este un mecanism de compensare. Este foarte important din punct de vedere al mesajului transmis şi către Comisia Europeană şi către potenţialii investitori în acest domeniu al energiei electrice sau al gazelor naturale. (...) Avem un mecanism de compensare la consumatorul final, limităm cheltuielile anumitor categorii de consumatori cu aceste utilităţi şi se compensează direct furnizorii din diverse surse bugetare, dacă sunt identificate, bineînţeles. (...) În România, aproape 90% dintre consumatorii casnici de energie electrică sunt sub 200 de kilowaţi/oră pe lună. Aproape toţi consumatorii din România vor fi acoperiţi. (La gaze, n.r.) este o tranşă de consum care probabil că acoperă mai bine de jumătate dintre consumatori", a afirmat Zoltan Nagy-Bege, la Digi 24, potrivit Agerpres.
Vicepreşedintele ANRE a menţionat că mecanismul de compensare la energia electrică propus de Guvern ar acoperi aproape jumătate din valoarea actuală a tarifului aplicat consumatorilor care nu au ales o ofertă de pe piaţa concurenţială - serviciul universal de electricitate - deşi a admis că acest tarif va creşte de la 1 ianuarie.
"De fapt piaţa reglementată nu mai există, dar sunt clienţi care nu au făcut acest pas, nu au semnat un contract în piaţa concurenţială, ei nu au rămas fără furnizor, nu au rămas fără contract, nu au rămas fără energie electrică sau gaze naturale, au fost reîncadraţi în anumite categorii, cum de exemplu la energie electrică ei primesc aşa-numitul serviciu universal, iar preţurile pentru ei se aplică şi se pot modifica din şase în şase luni. Momentan acest preţ de serviciu universal aplicat pentru semestrul II 2021 nu este unul foarte mare, e chiar printre cele mai bune preţuri disponibile pe piaţă, dar e foarte probabil ca de la 1 ianuarie şi aceste preţuri de serviciu universal, care momentan sunt printre cele mai bune, să aibă o creştere. (...) 18 bani la kilowat/oră înseamnă 180 de lei la megawat/oră. Momentan preţul energiei electrice, tranzacţiile care s-au făcut în ultimele zile sau săptămâni în piaţa en-gros, a trecut de 400 de lei, deci ar fi peste 40 de bani. Asta înseamnă o compensare de 40-50%, aproape 50%, dacă luăm ca referinţă un preţ de 40 de bani. Cel mai bun preţ de serviciu universal cred că are 37 de bani, deci cam jumătate din această sumă ar fi compensată", a precizat Zoltan Nagy-Bege.
Vicepreşedintele ANRE a subliniat că se referă doar la preţul propriu-zis al energiei electrice, fără să ia în calcul taxele care se adaugă acestuia.
"Vorbim doar de preţul energiei, pentru că la acest preţ al energiei, al mărfii în sine, se mai adaugă nişte taxe: tarife de reţea, de distribuţie, de transport, acciza în cazul anumitor consumatori, contribuţia de cogenerare, contribuţia pentru certificate verzi, care din total facturii reprezintă undeva la 12% - nu este de neglijat - şi bineînţeles TVA. Nu ştim dacă acestea vor scădea, pe lângă această compensare, pentru că această compensare se plăteşte de la bugetul de stat. Dacă pe lângă această măsură de compensare de la bugetul de stat se ia şi măsura eliminării unor taxe cum ar fi TVA-ul sau acciza, bineînţeles că acestea se adaugă (la scăderea facturii n.r.)", a subliniat Zoltan Nagy-Bege.
Vicepreşedintele ANRE a susţinut că mecanismul de compensare anunţat de Guvern ar acoperi majorarea preţului aplicat la 1 iulie de furnizorii de gaze clienţilor care nu au încheiat încă un contract pe piaţa concurenţială de gaze.
"Nu sunt de acord cu faptul că aceste reduceri nu se vor simţi în totalitate. Până la sfârşitul lunii august, din 4 milioane de clienţi casnici pe care îi avem în România, aproximativ 2,2 milioane sunt cei care nu au optat pentru un contract în piaţa concurenţială. Deci aproximativ 1,8 milioane au semnat la un moment dat un contract concurenţial, unii chiar înainte de eliminarea preţurilor reglementate - 1 iulie 2021, alţii, 1 milion, după această perioadă. Cei 2,2 milioane care nu au optat pentru un contract din piaţa concurenţială li se aplică un preţ de către furnizorul cu care au avut şi înainte contract reglementat, şi aceste preţuri sunt valabile un an. Lor noile preţuri li se aplică începând cu 1 iulie. Deci pentru peste jumătate din clienţii casnici de gaze naturale, noile preţuri se aplică de la 1 iulie şi sunt valabile 1 an. Şi atunci a fost o creştere medie undeva sub 20%, luând în calcul pe toţi aceşti consumatori, şi avem siguranţa că pentru aceşti clienţi, până la sfârşitul lunii iunie, preţul nu se modifică. Deci dacă a avut o creştere de până în 20% la 1 iulie, iar acum au un sprijin de 25% (prin măsurile de compensare propuse de Guvern, n.r.), evident că diferenţa va fi un beneficiu pentru ei", a declarat Zoltan Nagy-Bege.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat miercuri că statul român va compensa facturile la energie electrică pentru aproximativ 13 milioane de români care au un consum lunar între 30 de kWh şi 200 de kWh.
La electricitate, va fi compensată diferenţa dintre cel mai mic preţ din piaţă, 64 de bani pe kWh cu toate taxele incluse, şi cel mediu, 82 de bani pe kWh. "La gaze am luat un preţ de referinţă de 255 lei pe kWh, mai mult decât dublu faţă de cel de anul trecut. Până la un consum anual de 1.200 metri cubi, toate tipurile de locuinţe vor beneficia de un ajutor de 25% din valoarea facturii", a completat el. Furnizorii vor trece aceste discounturi în factură.
Guvernul dă ajutoare și bogaților: Vicepreședintele ANRE afirmă că aproape toți consumatorii vor fi ajutați cu factura de electricitate
Explorează subiectul
Articole Similare

26
Dominic Fritz dă tonul în UE: Europa trebuie să-şi afirme ambiţia de a deveni mai mare, cu mai mulţi membri, şi de a deveni mai puternică
26

435
Europa prinsă în capcana gazului - Importurile din Rusia au explodat
435

1.079
Departamentul de Stat al SUA face praf justiția din România: Ineficientă! Suntem în top 5 state cu procese la CEDO!
1.079

385
Piața construcțiilor rezidențiale dă semne de revenire - ce arată ultimele date INS
385

1.459
VIDEO Nicușor Dan susține că România a intrat în UE fără să fie pregătită: A fost decizia corectă
1.459

556
De la Zidul Berlinului la Zidul Dronelor: UE vrea un plan militar amplu pentru a bloca atacurile hibride lansate de Rusia / Cum o să fie implementat și care este miza?
556

7.312
VIDEO Gafă de protocol la Timișoara: președintele Nicușor Dan, moment în stilul lui Joe Biden
7.312

616
Incendiu la o școală din Teleorman. Acoperișul, în flăcări. Se intervine cu mai multe autospeciale de salvare
616

844
Economia reală nu are încredere în Bolojan - Indicele de încredere în economie, cel mai slab trimestru de după pandemie
844

2.249
Andrew Tate, prima reactie după anunțul procurorilor din Marea Britanie. Se compară cu Donald Trump
2.249

2.846
Nebunie pe piața imobiliară: Ratele au ajuns la 50% din salariile românilor și cresc din nou!
2.846

2.711
Testul care alarmează Bruxelles-ul! 'Poluanți eterni' descoperiți în sângele unui comisar european - ce sunt și cum ne afectează sănătatea
2.711

1.984
Tragedia de la hotelul din Prahova, în care au murit tinerele din Nepal: Un lung șir de nereguli, ce spune șeful ITM - Cercetarea la fața locului, reluată
1.984
Comentează