Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul face UN PAS ÎN SPATE cu OUG 114 - PLANUL pentru evaporarea nemulțumirilor

Inquam Photos / Octav Ganea
Dancila Juncker

În această săptămână vor debuta o serie de întâlniri dintre mediul de afaceri și cei ai Guvernului și partidelor politice, pe tema OUG 114, pentru a limita impactul prevederilor actului normativ, informează Coalația pentru Dezvoltarea României.

La sfârșitul lunii ianuarie, Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR), a transmis o scrisoare tuturor instituțiilor cu rol legislativ sau de reglementare din România, cu solicitarea de a reanaliza pertinența măsurilor din Ordonanța de Urgență 114/2018. În sprijinul solicitării, coaliția a prezentat detalii din perspectiva celor mai importante domenii afectate, precum energie, telecomunicații, sectorul bancar sau sistemul de pensii private, dar și al impactului la nivelul cetățenilor.

Citește și: Victor Ponta, BOMBĂ cu CEAS - Anunță suspendarea finanțării de la stat pentru partide: 'Bugetul pe 2019 e un fake'

„Mandatul meu, de a asigura coordonarea CDR pentru următoarele șase luni a început sub auspiciile unor schimbări de legislație care nu au făcut obiectul niciunei consultări cu mediul de afaceri, dar care au afectat profund zone importante ale economiei”, spune Ramona Jurubiță, coordonatorul CDR în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, scrie Mediafax.

„Ca urmare a scrisorilor noastre s-au deschis câteva canale de comunicare pe care le considerăm un început de dialog, atât din partea unor ministere, cât și din partea unor partide politice. În această săptămână vor debuta o serie de întâlniri și de aceea înnoim apelul public, tuturor celor care au primit analiza noastră, să fie deschiși la dialogul cu mediul de afaceri pentru a limita impactul acestor prevederi. Dincolo de efectele nefaste ale OUG 114, rămâne o întrebare deschisă pe care o vom adresa tuturor decidenților: există disponibilitatea de a suspenda aceste măsuri până la identificarea, în urma dialogului, a unor soluții pertinente? CDR este pe deplin pregătită pentru o discuție amplă privind sustenabilitatea bugetară, sistemul fiscal din România și legătura acestuia cu competitivitatea firmelor. Cred că împreună putem găsi cele mai bune soluții economice care să asigure pe termen lung resursele bugetare inclusiv pentru investiții esențiale pentru România”, spune Ramona Jurubiță.

CDR are o coordonare rotativă cu un mandat de șase luni de zile. În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019 coordonarea este asigurată de Consiliul Investitorilor Străini prin Ramona Jurubiță care a preluat mandatul de la Adela Jansen din partea CCIFER. În a doua jumătate a anului coordonarea CDR va fi asigurată de AOAR.

CDR este o inițiativă privată, apolitică, construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi și reunește organizații cum sunt Camera Americană de Comerț în România (AmCham), Camera Franceză de Comerț în România (CCIFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerț și Industrie Română-Germană (AHK), Romanian Business Leaders (RBL), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) sau Confederația Patronală Concordia (CPC).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.