Guvernul federal german susţine că nu este implicat în anularea mitingurilor pro-Erdogan

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 03-03-2017

Actualizat: 03-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Anularea în Germania a două mitinguri pro-Erdogan cu miniştri turci sunt decizii ale autorităţilor municipale asupra cărora guvernul federal "nu are nicio influenţă", a transmis vineri Ministerul de Externe german, în timp ce ministrul economiei turc, Nihat Zeybekci, a anunţat totuşi că duminică se va afla în Germania pentru a face campanie în perspectiva referendumului privind întărirea prerogativelor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, transmite AFP, conform agerpres.

Anularea reuniunilor "este o decizie asupra căreia guvernul federal nu a avut nicio influenţă şi nu poate avea deoarece este de domeniul reglementărilor locale şi regionale asupra cărora noi avem zero influenţă", a declarat, într-o conferinţă de presă, Martin Schaefer, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe german. El a respins astfel acuzaţiile Turciei conform cărora Berlinul acţionează împotriva regimului turc.

Primăria oraşului care a anulat un miting pro-Erdogan, ameninţată cu BOMBA

"Nu este în interesul nostru sau al Turciei (...) să dialogăm prin intermediul media sau să ajungem la o dispută deschisă", a adăugat el.

O purtătoare de cuvânt a cancelarului Angela Merkel, Ulrike Demmer, a subliniat de asemenea că, în conformitate cu 'federalismul' german, autorizaţiile privind manifestaţiile depind strict de autorităţile locale.

"Referendumul este o chestiune internă a Turcia", a adăugat ea de asemenea, precizând că "libertatea de opinie (...) trebuie respectată" în Turcia, aşa cum este respectată în Germania.

Pe de altă parte, ministrul turc al economiei, Nihat Zeybekci, a afirmat vineri că se va deplasa totuşi în Germania duminică pentru a face campanie în perspectiva referendumului privind consolidarea puterilor lui Erdogan, în pofida anulării celor două mitinguri care a iritat Ankara.

"Se pare că ne anulează evenimentele, întâlnirile de acolo. Duminică, mă voi afla totuşi în Germania", a spus ministrul, citat de agenţia de presă proguvernamentală Anadolu.

Tensiuni diplomatice între Germania şi Turcia: 'Berlinul să înveţe cum să se comporte'

Autorităţile locale germane au anulat o adunare prevăzută joi la Gaggenau (sud-vest) şi la care ar fi trebuit să participe ministrul turc al justiţiei, Bekir Bozdag, ceea ce a stârnit nemulţumirea Ankarei, unde ambasadorul Germaniei a fost convocat pentru a oferi explicaţii.

În acelaşi timp, oraşul Koln, din vest, a anunţat că nu va autoriza organizarea unui miting prevăzut duminică - şi la care şi-a anunţat prezenţa Nihat Zeybekci - în sala unei primării de cartier.

Ministrul economiei turc nu a oferit detalii despre programul său de duminică, însă a transmis un mesaj de sfidare a autorităţilor germane. "Dacă nu vor oferi autorizaţii, voi merge dintr-o cafenea în alta, dintr-o casă în alta", a spus el.

Conform poliţiei germane, ministrul turc al economiei ar urma să participe duminică după-masă la un miting la Leverkusen (vest) consacrat oficial muzicianului decedat Ozay Gonlum.

INCIDENTE aeriene GRAVE într-o singură zi. Ruşii continuă ŞICANAREA avioanelor NATO

Şi, conform paginii de internet a cotidianului Express, Zeybekci va merge în cursul serii de duminică la un miting la Frechen, în apropiere de Koln (vest).

Decizia de joi a autorităţilor germane de a anula două mitinguri a amplificat tensiunile dintre Ankara şi Berlin, doi piloni ai NATO cu legături istorice, dar ale căror relaţii au avut de suferit după tentativa de puci din iulie anul trecut din Turcia.

Cu şase săptămâni înainte de un referendum privind modificarea Constituţiei care ar întări prerogativele lui Erdogan, liderii turci fac campanie printre electoratul din diaspora, din care cea mai mare comunitate se află în Germania.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri