Guvernul francez, rezervat faţă de o reorganizare a serviciilor de informaţii

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 07-07-2016

Actualizat: 07-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: artavinului.md

Ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, a exprimat miercuri foarte mari rezerve faţă de propunerile de reorganizare a serviciilor de informaţii, emise în ajun de o comisie parlamentară care anchetase circumstanţele atentatelor de la Paris din 2015, relatează AFP, citată de Agerpres

El s-a arătat sceptic în special faţă de crearea unei agenţii naţionale a informaţiilor, preconizată de deputaţi pentru ameliorarea coordonării între diferitele entităţi existente în prezent în domeniu.

Dorin Cocoș, un nou dosar la DNA: Cum a căpușat sistemul de sănătate. Milioane de români afectați


"Dacă ea trebuie să fie un ghişeu în plus acolo unde credeţi că sunt deja prea multe, am fi într-o situaţie în care ne-am transforma mia de foi pe care o regretaţi în budincă de prune', a lansat el în incinta Adunării naţionale. 

Subliniind că există deja un coordonator naţional al informaţiilor, ministrul a replicat: 'După ce vom fi în situaţia de a stabili în ce măsură un director general îşi va aduce contribuţia mai mult decât un coordonator, vom putea evoca această problemă împreună'.

DEZVĂLUIRI Ambulanța București a girat cu BANII STATULUI credite pentru prietenul directoarei


Intervenţia sa i-a suscitat "cea mai vie consternare' preşedintelui comisiei de anchetă, Georges Fenech (membru al opoziţiei de dreapta). 

'Respingând categoric concluziile muncii aprofundate a 30 de parlamentari de toate sensibilităţile, calificată cu morgă drept ?budincă de prune', ministrul de interne face o demonstraţie strălucită cu o suficienţă fără precedent a negării oricărei responsabilităţi în organizarea serviciilor sale de informaţii al căror faliment a dus la masacrele din lunile ianuarie şi noiembrie 2015', a declarat deputatul într-un comunicat. 

Aceste atentate, revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), au făcut 17 morţi în ianuarie şi 130 în noiembrie anul trecut.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri