Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul grec impune lockdown-ul la Salonic

Greek Reporter
Kyriakos Mitsotakis

Guvernul grec a decis joi instituirea unei serii de restricţii antiepidemice la Salonic, al doilea oraş ca mărime al Greciei, unde vor fi interzise intrările şi ieşirile din localitate ca urmare a intrării oraşului în zona ''roşie'' după creşterea numărului cazurilor de COVID-19, relatează agenţiile DPA şi EFE, potrivit Agerpres.

''La fel ca în primul val, când am acţionat din timp, trebuie să acţionăm mai aspru şi mai devreme ca alte state europene pentru a evita ce este mai rău (...) şi pentru a ajuta sistemul sanitar'', a declarat premierul grec, Kyriakos Mitsotakis.

Cei 1,1 milioane de locuitori ai zonei metropolitane Salonic vor trebui să poarte mască inclusiv în spaţiile publice deschise şi să rămână în case între orele 00:30 şi 05:00.

Toate reuniunile în spaţiile publice şi private sunt interzise, iar locurile de joacă, terenurile de sport, siturile arheologice, muzeele şi teatrele vor fi închise. Restaurantele vor avea dreptul să facă doar livrări.

Citește și: Alexandru Rafila profețește dezastrul: În maxim o lună cazurile de coronavirus se pot dubla, iar decesele, tripla!

Premierul Mitsotakis a anunţat şi închiderea perimetrală a oraşului Salonic, intrările şi ieşirile din localitate fiind interzise, măsură decisă pentru toate localităţile aflate în zona ''roşie''. Oraşul Larisa, din centrul Greciei, a intrat de asemenea în zona roşie şi a fost instituită şi acolo carantina.

Aceste măsuri sunt aplicate în baza unui plan antiepidemic elaborat cu o lună în urmă de guvernul de la Atena, care prevede că zonele cu un număr semnificativ de infecţii intră în lockdown, iar în cele cu o situaţie epidemiologică mai favorabilă se aplică restricţii mai uşoare.

Regiunea capitalei Atena, Attica, este în continuare în zona ''portocalie'', care implică măsuri de vigilenţă sporite.

Grecia a reuşit să combată cu succes epidemia în primăvară după ce a luat timpuriu măsuri severe de restricţionare a deplasărilor şi adunărilor. În ultimele 14 zile această ţară a înregistrat o rată de 90,4 cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, a patra cea mai redusă în rândul statelor UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.