Guvernul lui Macron este deja conturat. Prima Doamnă are un rol important în noua administraţie

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 08-05-2017

Actualizat: 08-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: thelocal.fr

Preşedintele ales al Franţei, Emmanuel Macron, al cărui guvern va fi dezvăluit de-abia după transferul de putere la Palatul Elysee, cel târziu duminica viitoare, a oferit deja indicii despre structura viitorului executiv, afirmând că acesta va fi format din cel mult 16 membri, inclusiv premierul, care ar putea fi o femeie, şi va include un număr egal de bărbaţi şi femei, notează agenţia Belga, într-o corespondenţă de la Paris prelată de cotidianul La Libre Belgique, transmite agerpres.

'Nu a existat decât o experienţă în Franţa (din mai 1991 până în aprilie 1992 - n.r.), cineva remarcabil, Edith Cresson, căreia contextul politic foarte dur nu i-a făcut viaţa uşoară', a comentat Macron la o adunare cu prilejul Zilei internaţionale a femeii.

Proteste violente în centrul Parisului. 141 de persoane au fost reţinute - VIDEO

'Nu voi alege un prim-ministru pentru că este femeie. Voi alege prim-ministrul cel mai competent, cel mai capabil posibil, cu dorinţa şi voinţa să fie vorba de o femeie', a mai afirmat Macron.

Numele evocate cel mai adesea pentru funcţia de premier sunt cel al foarte popularului ministru al apărării, Jean-Yves Le Drian, al directoarei Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, sau al deputatului şi secretarului general al mişcării fondate de Macron, 'En Marche!', Richard Ferrand.

Conform declaraţiilor prealabile ale preşedintelui ales, guvernul va fi paritar, compus din 15 persoane în plus faţă de prim-ministru şi va include o treime din membri proveniţi din societatea civilă.

'Vreau ca în guvern să fie oameni cu experienţă, dar care vin din societatea civilă, care au legitimitate prin competenţele lor şi prin ceea ce au făcut - şi nu neapărat în politică -, şi să existe personalităţi politice', a declarat Macron la BFMTV la începutul lunii mai.

Printre aceste personalităţi politice ar fi vorba mai ales de 'primari importanţi şi de preşedinţi de consilii regionale sau generale'.

JAF ca-n filme. Peste 20 de puşti de vânătoare, FURATE dintr-un magazin de arme din Franţa

Emmanuel Macron a mai indicat deja că viitorii secretari de stat nu vor avea puteri ministeriale, ci doar dreptul de a-şi reprezenta ministrul tutelar în Adunarea Naţională şi în Senat la discutarea textelor de lege.

În fine, în luna decembrie el şi-a declarat la TF1 dorinţa de a pune capăt 'ipocriziei franceze' cu privire la 'Prima doamnă', care nu deţine un statut oficial în Franţa. 'Trebuie ca persoana care trăieşte cu tine să poată avea un rol, să fie recunoscută în acest rol. Doresc să fie definit un cadru în materie şi voi solicita acest lucru', a indicat Macron.

Soţia sa, Brigitte Macron, fostă profesoară, şi-a exprimat deja intenţia de a se implica în domenii precum educaţia, cultura, condiţia femeii sau a persoanelor cu dizabilităţi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri