Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul Orban, așteptat să ia o decizie cu privire la prelungirea stării de alertă. Ce ar putea presupune următoarea relaxare și când va fi anunțată

Inquam Photos / Octav Ganea
guvernul romaniei microfon

Guvernul Orban va face un anunț cu privire la posibilitatea de a prelungi starea de alertă în această săptămână, a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, luni seară, în direct pe B1 TV, când a explicat că, chiar și în scenariul în care situația extraordinară de pe teritoriul României va fi extinsă, sunt luate în calcul măsuri de relaxare referitoare la vacanțele românilor, activitățile din restaurante, malluri, centre comerciale, școli și grădinițe private. Cea mai recentă etapă de îmblânzire a reglementărilor de carantină a avut loc în 15 iunie și a presupus redeschiderea teraselor și a plajelor, precum și implementarea posibilității de a relua competițiile sportive și spectacolele în aer liber. Tot atunci a fost eliminată și obligația de a declara pe proprie răspundere destinația atunci când ne deplasăm între orașe.

„O analiză amănunțită a situației va fi făcută cu siguranță în această săptămână și, până la sfârșitul săptămânii, va fi făcut un anunț cu privire la această posibilitate de prelungire a stării de alertă. Intenția noastră este de a păstra o atitudine prudentă și responsabilă, pentru că vedem evoluții și situații care variază de la o zi, la alta. Săptămâna trecută au fost câteva zile cu un număr de sub 200 de cazuri de noi infecții, au fost alte zile cu peste 200 de cazuri. Este foarte important să nu irosim tot efortul de până acum. În situația în care se va prelungi starea de alertă, aceasta va fi concomitent cu adoptarea de noi măsuri de relaxare în ceea ce privește vacanțele românilor, activitățile din restaurante, din malluri, centre comerciale, școli și grădinițe private, after-school”, a declarat Ionel Dancă, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

SUCCESUL din umbră: fratele premierului Ludovic Orban e consilierul lui Iohannis și are un salariu de INVIDIAT

Întrebat dacă se mențin măsurile de distanțare socială și după 15 iunie, având în vedere că reprezentanții industriei HoReCa reclamă că actualele reglementări ar putea conduce la concedierea a 200.000 de angajați, șeful Cancelariei premierului a explicat: „În ceea ce privește măsurile de relaxare, acestea vor continua etapizat, așa cum am anunțat de la început, în funcție de evoluția situației epidemiologice. Până la data de 15 iunie, cu câteva zile înainte, când vom avea un tablou la zi cu privire la situația infecțiilor cu coronavirus, atunci vom fi în stare să anunțăm o decizie ulterioară de relaxare. Deja au fost măsuri adoptate. Noi avem un dialog permanent cu reprezentanții industriei HoReCa, au fost anunțați din timp despre deschiderea teraselor de la 1 iunie, încă din 18 mai”.

„Am avut discuții recente cu privire la posibilitatea extinderii acestei relaxări și la spațiile închise, pentru restaurante, și data posibilă pentru acest lucru este după 15 iunie, în funcție de evoluția situației epidemiologice”, a subliniat Ionel Dancă.

El susține că sectorul HoReCa a beneficiat, în această perioadă, de facilități fără precedent în trecutul recent al României.

„De la anularea impozitului specific pentru primul semestru, după aceea măsura șomajului tehnic, care le-a permis să își păstreze angajații pe perioada stării de urgență și pe perioada stării de alertă, fără ca aceștia să lucreze efectiv, păstrând astfel și puterea de cumpărare a angajaților respectivi și lăsând în același timp bani companiilor din acest sector, care altfel ar fi fost obligate să plătească din resurse proprii această măsură de șomaj tehnic. În continuare, pentru cei care se întorc la muncă, aceștia beneficiază de un sprijin sub forma unui cost parțial al salariului, respectiv 41,5%, adică suma contribuțiilor sociale pe care trebuie să le plătească angajatorul în contul angajatului, pentru trei luni de zile”, a afirmat oficialul.

Ionel Dancă a mai adăugat că „după expirarea acestei perioade de trei luni de zile, suntem în analiză și în pregătire cu măsuri de sprijin pentru program flexibil de muncă, astfel încât angajatorul să poată să beneficieze de care are nevoie din partea angajaților, strict atunci când are nevoie. Sunt numeroase măsuri care au fost adoptate. Plus că ei au avut accesul, în toată această perioadă, la toate facilitățile, credit pentru investiții, credit pentru capital de lucru prin IMM Invest, amânarea plății ratelor bancare. Au fost scutiți, în baza certificatului pentru situații de urgență, de plata imediată a utilităților și chiriilor”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.