Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul României a început vânătoarea de 'antisemiți', a discursurilor xenofobe și a celor instigatoare la ură

xenofob

Prima reuniune a Comitetului interministerial pentru monitorizarea implementării Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021 – 2023, coordonat de Irina-Dumitrița Solomon, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a avut loc astăzi, 22 martie 2022, la Palatul Victoria.

În deschiderea reuniunii, Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean, a precizat că Executivul este pe deplin angajat în lupta pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, iar implementarea, cu succes, a Strategiei naționale, reprezintă o prioritate.

„Strategia națională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură reprezintă un instrument esențial, mai ales în actualul context în care asistăm la o intensificare a teoriilor conspiraționiste și a mesajelor revizioniste, precum și la proliferarea, în special în mediul online, a mesajelor antisemite, rasiste sau xenofobe” a afirmat Șeful Cancelariei Prim-Ministrului.

Reprezentantul special al Guvernului României pentru promovarea politicilor memoriei, combaterea antisemitismului și xenofobiei, Alexandru Muraru, a subliniat că, la finalul perioadei de implementare a Strategiei naționale, este esențial ca România să aibă informații complete despre amploarea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării din societatea românească. Totodată, a menționat că și în perioada următoare vor continua să existe întâlniri între reprezentanții Cancelariei Prim-Ministrului și cei ai Corpului Diplomatic, respectiv ai instituțiilor și structurilor cu atribuții în domeniu.

Secretarul de Stat Irina-Dumitrița Solomon a declarat că Strategia națională nu trebuie să rămână o țintă asumată doar la nivel discursiv și a reiterat importanța pe care Guvernul României o acordă implementării Strategiei naționale, mai ales prin coordonarea de la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. De asemenea, a precizat că îndeplinirea celor 36 de acțiuni incluse în Planul aferent Strategiei depinde de gradul de implicare al tuturor actorilor responsabili.

În cadrul întâlnirii, participanții au prezentat informări cu privire la stadiul demersurilor întreprinse, până la momentul actual, pentru implementarea Strategiei, raportul anual cu privire la progresul înregistrat urmând a fi publicat în luna mai 2022, la împlinirea unui an de la adoptarea Strategiei.

La reuniunea Comitetului interministerial au participat reprezentanții ministerelor și instituțiilor care au calitatea de membru – Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Sportului, Secretariatului General al Guvernului, Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Agenției Națională pentru Romi.

În data de 13 mai 2021, Guvernul României a adoptat, prin Hotărâre de Guvern, prima Strategie națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023 și Planul de acțiune aferent, iar în data de 28 februarie 2022, a fost înființat, prin Decizia Prim-Ministrului nr. 173/28.02.2022, Comitetul interministerial pentru monitorizarea implementării Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.