Guvernul conservator spaniol a anunţat miercuri că a cerut Curţii Constituţionale să declare nulă legea privind organizarea unui referendum de autodeterminare ce urmează să fie adoptată miercuri seara de parlamentul catalan, relatează AFP şi Reuters. 'Guvernul a cerut Curţii Constituţionale să declare nule şi neavenite acordurile adoptate', a declarat la Madrid vicepreşedintele guvernului Soraya Saenz de Santamaria, referindu-se la admiterea acestei legi pe ordinea de zi a parlamentului catalan. Ea a calificat această lege ca fiind 'o lovitură de forţă', demnă de 'regimuri dictatoriale'. 'Ce se întâmplă în parlamentul catalan este jenant, este ruşinos', a declarat Saenz de Santamaria pentru jurnalişti, conform Agerpres.
Parlamentarii catalani urmează să voteze miercuri seara o lege care aprobă organizarea referendumului şi cadrul legal pentru crearea unui stat independent. Este de aşteptat ca legea să fie aprobată în condiţiile în care partidele proindependenţă dispun de majoritate în parlamentul regional.
Comentează