Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, susține că erorile de raportare ar putea fi cauzate de modul în care au fost făcute raportările. El spune că la începutul pandemiei colectarea datelor se făcea manual.
Oficialul a vorbit și despre scandalul momentului, declanșat de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, după publicarea bazelor de date. El a ținut să precizeze: „Aceste informații trebuie verificate punctual.”
Apoi a continuat să vorbească despre centrele speciale de vaccinare și despre cum crede el că ar fi putut să apară erorile de raportare.
„Certificarea presupune unele documente. Ce vreau să spun este că: sunt peste 2 milioane de doze administrate în ultimele luni. Trebuie să înțelegem și contextul. Sunt diverse situații.
Pot să vă spun, cel puțin că la începutul pandemiei, colectarea datelor se făcea manual. La un asemenea volum e probabil să nu se potrivească numărul de persoane cu cei programați”, a spus la Digi24 Andrei Baciu.
„Acest termen centre speciale se presupune că e ceva special sau se întâmplă ceva. [...] Ar fi o discriminare dacă unele părți din societate ar fi avantajată.
Înfiinșarea unui centru de vaccinare poate impune unele etape: realizarea, avizarea, resurssa umană.
Aceste centre speciale au variat. Au fost 100 de centre.
Suntem totuși departe de ceea ce a fost spus în ultima săptămână", a conchis Andrei Baciu.
Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși! .
Comentează