Ambasadorul Hans Klemm, aprecieri la adresa României în deschiderea expoziției 'Black Sea Defense and Aerospace'

Autor: Vlad Ciurdar

Publicat: 16-05-2018

Actualizat: 16-05-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a transmis un mesaj miercuri, la deschiderea BSDA 2018, precizând că acesta este singurul târg internaţional din România cu certificare din partea Departamentului Comerţului al SUA, fapt care arată "calitatea participanţilor şi a companiilor prezente", informează Agerpres.

Vezi și: Forțele Navale Române participă la BLACK SEA DEFENSE&AEROSPACE 2018 cu tehnică și armament

"Acesta este singurul târg internaţional care are loc în România care are certificare din partea Departamentului Comerţului al Statelor Unite şi asta recunoaşte calitatea participanţilor şi a companiilor prezente, dar şi entuziasmul pe care dumneavoastră, toţi, îl aduceţi la această expoziţie şi conferinţă", a declarat Klemm la Expoziţia internaţională dedicată industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi securităţii private - Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2018, a cărei deschidere oficială a avut loc miercuri la complexul Romaero din Bucureşti.

Totodată, ambasadorul SUA a precizat că la BSDA 2018 participă mai mult de 50 de companii americane.

"Vă rog să folosiţi această ocazie pentru a afla despre produsele, serviciile şi capabilităţile pe care aceste companii americane le oferă", a mai afirmat Klemm.

La ceremonia de deschidere a BSDA 2018 au participat numeroşi oficiali români şi străini, printre care ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, şi Constantin Ionescu, consilier de stat la Administraţia Prezidenţială.

După deschiderea oficială a BSDA 2018, ambasadorul SUA şi ministrul Apărării au vizitat standurile expoziţiei şi au discutat cu reprezentanţii companiilor participante. Totodată, cei doi oficiali au asistat la zboruri demonstrative şi la exerciţii de combatere a terorismului, desfăşurate pe platoul de la complexul Romaero.

BSDA 2018 se desfăşoară între 16 şi 18 mai şi reuneşte, la Romaero, peste 270 de expozanţi din peste 25 de ţări, conform MApN.

La BSDA participă unii dintre cei mai mari contractori din domeniul apărării, securităţii, securităţii cibernetice şi aeronauticii, precum Lockheed Martin, Raytheon, General Dynamics, General Dynamics European Land Systems, Harris, Bell, Textron, L3 Technologies, FLIR Systems, Rockwell Collins, Elbit Systems, Rafael Advanced Defense Systems, Thales, Airbus, Naval Group, MBDA Missile Systems, Damen Shipyards, Fincantieri, Leonardo Company, Nurol Makina, STM, Rheinmetall, IVECO, Jeep, BMW Motorrad, Romarm, Romaero, Aerostar SA, Rom Tech, Pro Optică, UTI, Rohde&Schwarz.

Pe durata evenimentului vor avea loc demonstraţii şi va fi expusă tehnica din dotarea Armatei României, a Forţelor Armate ale SUA şi a Ministerului Afacerilor Interne.

Toate instituţiile publice partenere îşi vor prezenta tehnica şi echipamentele, dar şi oferta educaţională şi noi informaţii de interes public, în standurile expoziţionale din interiorul pavilioanelor.

Vezi și: Americanii extind responsabilitățile armatei la frontiera cu Mexic

Primele două zile sunt dedicate oficialităţilor, vizitatorilor profesionişti şi oamenilor de afaceri, iar în ultima zi expoziţia BSDA este deschisă şi publicului larg.

Miercuri, BSDA este deschis între orele 12,00 - 17,00, joi, între 10,00 - 17,00, şi vineri, între 10,00 - 15,00.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri