Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Hans Klemm: O educaţie americană vă deschide uşa către noi oportunităţi

hans klemm

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, încurajează românii să se bucure din plin de mediul academic din ţara sa şi apreciază că o educaţie americană le va "deschide uşa către noi oportunităţi". "Ca ambasador al Statelor Unite în România, vă încurajez personal pe voi, cei care aţi primit oferte de admitere, să acceptaţi această oportunitate care vă va schimba viaţa şi să descoperiţi alături de colegii voştri valoarea unică a educaţiei universitare americane", afirmă ambasadorul, într-un editorial transmis Agerpres de către misiunea diplomatică în Capitală.

El adaugă că vieţile lor "vor fi schimbate pentru totdeauna de dinamismul, deschiderea şi calitatea campusurilor americane". "Doresc să îi felicit pe toţi tinerii din România care au primit oferte de acceptare de la una dintre cele peste 4.500 de instituţii acreditate de învăţământ superior din Statele Unite. Absolvenţii universităţilor americane au devenit ulterior lideri şi inovatori în multe domenii în întreaga lume. Trebuie să fiţi mândri că aţi fost invitaţi să faceţi parte din acest grup special şi select de tineri".

În context, el a subliniat că în prezent peste un milion de studenţi străini învaţă la instituţii de învăţământ superior americane, "Statele Unite menţinându-şi astfel locul de frunte ca primă alegere a studenţilor străini". "Acest lucru atestă calitatea de neegalat a educaţiei superioare în opţiunea studenţilor străini şi a familiilor lor", adaugă ambasadorul. Hans Klemm citează în editorial şi raportul "Open Doors 2016", potrivit căruia peste 1.100 de tineri români studiază la universităţi americane. "Ei vor reveni în România cu idei noi şi cu o diversitate de experienţe, pe care le vor împărtăşi colegilor şi altor români absolvenţi de universităţi americane. Ei vor crea firme, îşi vor continua activitatea de cercetare, vor dezvolta noi idei şi vor contribui la amplificarea Parteneriatului Strategic dintre ţările noastre", adaugă Klemm.

De asemenea, ambasadorul prezintă exemple ale unor români care au beneficiat de sistemul educaţional american. El relatează că o absolventă a programului de Afaceri Internaţionale al New School din New York a înfiinţat un centru de cercetare în domeniul acţiunii civice urbane, care se concentrează asupra creării de noi ecosisteme de inovaţie urbană în Bucureşti.

În acelaşi timp, adaugă Hans Klamm, un absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii Harvard reprezintă România în cadrul Comisiei Dunării de la Budapesta. Mai mulţi absolvenţi de doctorat de la University of California at Santa Barbara, de la Oak Ridge National Laboratory şi de la alte universităţi îşi continuă activitatea de cercetare la instituţiile de origine din România, punctează diplomatul. Hans Klemm vorbeşte, în editorial, şi despre deschiderea colegiilor şi universităţilor americane în ceea ce priveşte studenţii din străinătate.

"Colegiile şi universităţile din SUA se mândresc că reuşesc să ofere un mediu sigur şi primitor tuturor studenţilor lor şi aş dori să evidenţiez cât de bineveniţi sunteţi în Statele Unite. Multe universităţi s-au reunit pentru a transmite un mesaj studenţilor din întreaga lume prin campania #YouAreWelcomeHere", a spus Klemm, adăugând că se alătură demersului. "Ofiţerii consulari ai Ambasadei SUA în Bucureşti şi ai ambasadelor şi consulatelor americane din întreaga lume vor continua să proceseze constant solicitările de vize pentru studenţi", aminteşte ambasadorul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.