Studiu de Ziua Mondială a Obezității: 27,5% dintre copiii de 7 ani și 32% dintre cei de 8 ani sunt supraponderali

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 04-03-2026 10:06

Actualizat: 04-03-2026 10:15

Article thumbnail

Sursă foto: Adobe Stock

Prevalenţa în ţara noastră a supraponderalităţii, incluzând şi obezitatea, la copiii de 7 ani este de 27,5%, iar la copiii de 8 ani de 32%, relevă un studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

INSP, cu sprijinul Direcţiilor judeţene de sănătate publică, în parteneriat cu Inspectoratele şcolare judeţene, realizează evaluarea stării de nutriţie a copiilor din ciclul primar (6 - 10 ani) în cadrul Programului Naţional de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate - Subprogramul de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate, potrivit Agerpres.

"Crearea unui mediu favorabil sănătăţii este esenţial pentru a controla obezitatea şi presupune implicarea activă în iniţiativele de la nivel local care sprijină amenajarea de parcuri, piste de biciclete şi spaţii de joacă sigure, facilitând astfel activitatea fizică pentru toate vârstele. Totodată, este esenţială susţinerea programelor educaţionale derulate în şcoli şi comunităţi, pentru a îmbunătăţi nivelul de informare privind nutriţia şi prevenirea obezităţii", a transmis INSP, cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Obezităţii.

Iniţiativă a Federaţiei Mondiale a Obezităţii, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Obezităţii a fost lansată în 2015, cu scopul de a promova soluţii practice care să sprijine oamenii în obţinerea şi menţinerea unei greutăţi sănătoase.

Tema ediţiei din acest an este "8 miliarde de motive să acţionăm împotriva obezităţii" şi reflectă atât populaţia la nivel mondial, cât şi responsabilitatea comună de a aborda această problemă de sănătate publică.

Estimările internaţionale arată că, până în anul 2035, 4 miliarde de oameni, adică jumătate din populaţia globului, vor fi afectaţi de supraponderalitate sau obezitate, dacă nu se iau măsuri pentru a preveni şi controla acest fenomen.

Potrivit specialiştilor, persoanele care trăiesc cu obezitate prezintă un risc crescut de a dezvolta alte boli cronice, precum diabetul, bolile cardiovasculare şi anumite forme de cancer.

Totodată, excesul ponderal la copii afectează sănătatea fizică şi mentală, performanţele şcolare şi calitatea vieţii, crescând totodată riscul de obezitate şi de boli netransmisibile la vârsta adultă.

"Fiecare persoană poate să participe şi să susţină activităţile care încurajează mişcarea - de la evenimente sportive locale şi plimbări organizate, până la activităţi în aer liber pentru copii şi adulţi. În acelaşi timp, adoptarea şi promovarea unei alimentaţii echilibrate, atât în familie, cât şi în comunitate, prin alegerea unor opţiuni nutritive şi prin încurajarea consumului de fructe şi legume în şcoli, grădiniţe şi la locul de muncă, reprezintă paşi esenţiali pentru prevenirea obezităţii", subliniază specialiştii.

În prezent, pe plan mondial, se estimează că peste 1 miliard de oameni trăiesc cu obezitate şi 1,7 milioane de persoane decedează prematur prin boli netransmisibile asociate supraponderalităţii şi obezităţii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri