Preşedintele Parlamentului catalan a decis să amâne sesiunea de învestire la preşedinţia Cataloniei a liderului separatiştilor Carles Puigdemont, interzisă de Curtea Constituţională, acuzându-o că vrea să încalce drepturile a milioane de catalani, relatează AFP.
”Sesiunea plenară de astăzi (marţi) (...) se amână”, a declarat fără să precizeze o dată în acest sens Roger Torrent, scrie news.ro.
Citește și: Coldea s-a ANGAJAT! Unde lucrează ACUM fostul prim-adjunct al SRI
Anterior el s-a lansat într-o diatribă împotriva Curţii Constituţionale, apreciind că preşedintele destituit al Cataloniei are ”tot dreptul” să candideze.
Această candidatură a fost rodul ”unei voinţe majoritare a aleşilor Camerei. Şi cum această majoritate este menţinută, nu voi propune alt candidat”, a adăugat el.
El a explicat ulterior că amânarea are ca scop să apere organizarea unei dezbateri a învestiturii cu ”toate garanţiile” pentru Carles Puigdemont, altfel spus, fără riscul unei arestări.
Puigdemont s-a instalat la Bruxelles, unde se sustrage de trei luni procedurilor justiţiei spaniole.
Citește și: Noul ministru al Finanțelor, SĂGEATĂ către BOR! Ce spune Eugen Teodorovici
”Nici vicepreşedinta Guvernului (spaniol) şi nici Tribunalul Constituţional nu vor decide cine trebuie să fie preşedintele” Cataloniei, a subliniat Roger Torrent, acuzând Curtea de ”încălcarea drepturilor a milioane de catalani” care au votat cu Puigdemont.
Ziua a început cu un avertisment al şefului Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, adresat lui Roger Torrent.
Citește și: Un fost director al Telekom a aplicat SOLUȚIA FINALĂ! Ce afacere a fost DESFIINȚATĂ
”Dacă nu respectă o hotărâre a tribunalelor, preşedintele Parlamentului ar putea, fără nicio îndoială, să fie tras la răspundere”.
Puigdemont, destituit de Madrid, este, în acest stadiu, singurul candidat la conducerea regiunea cu 7,5 milioane de locuitori.
Parlamentul urma să-i dezbată candidatura începând de la ora locală 15.00 (16.00, ora României), iar între timp susţinătorii săi au prevăzut să manifesteze, invitaţi să poarte măşti cu efigia liderului lor, astfel încât sute, eventual mii de "Puigdemont" să defileze în oraş.
Curtea Constituţională, sesizată de Guvernul central, a anunţat sâmbătă că, în cazul unei învestiri la distanţă, votul nu va fi valabil.
Citește și: Schimbare RADICALĂ! Ce vor să modifice mai-marii UE în privința fondurilor europene
Ea a apreciat totodată că Puigdemont este necesar să-i ceară în persoană, judecătorului Curţii Supreme însărcinat cu ancheta care-l vizează, autorizarea de se prezenta în faţa Camerei.
Carles Puigdemont a contestat la Curtea Constituţională hotărârea în cauză, iar preşedintele Parlamentului a cerut juriştilor Camerei să facă la fel.
Citește și: Fascinant! Această insultă trece de la o țară la alta la fiecare șase luni! Iată motivul
Acest nou conflict judiciar are loc la trei luni după declaraţia de independenţă unilaterală adoptată în Parlament pe 27 octombrie 2017, punctul culminant al unei crize politice fără preceent în Spania.
Criza a început cu organizarea unui referendum de autodeterminare interzis, pe 1 octombrie 2017, marcat de violenţe poliţiste.
Citește și: Statele Unite, mesaj îngrijorător! Cine reprezintă o AMENINȚARE la fel de mare ca RUSIA
După tentativa de secesiune, Guvernul conservator al lui Mariano Rajoy a suspendat autonomia regiunii, a dizolvat Parlamentul şi a convocat noi alegeri, cu speranţa unei potoliri a situaţiei în Catalonia, împărţite în părţi aproape egale pe tema independenţei.
Însă, în aceste alegeri, separatiştii nu au pierdut teren. Ei reprezintă 47,5% din electorat, ceea ce le permite să dispună de majoritatea absolută în Parlament, mulţumită unei ponderări a voturilor în favoarea provinciilor rurale, care susţin în cea mai mare măsură separatsimul.
Citește și: Descinderi în forță ale Poliției Române! Prejudiciu de peste 1 milion de euro!
NICIUN DIALOG
Strada s-a liniştit după un octombrie zguduit de manifestaţii şi mutarea sediilor sociale a mii de întreprinderi în afara Cataloniei.
Însă atmosfera rămâne extrem de tensionată între Guvern şi separatişti, fără să se întrevadă vreun dialog.
Citește și: Ministrul Eugen Teodorovici anunță o primă Ordonanță de URGENȚĂ! Ce SCANDAL va STINGE
”Un om care fuge, un om care a pretins să lichideze în mod unilateral suveranitatea şi unitatea naţională nu poate să fie preşedintele a nimic”, a declarat luni Mariano Rajoy la radio Cope.
Separatiştii vor, la rândul lor, să-l aducă la putere pe Puigdemont, din ”demnitate”.
Citește și: Atenție, Lia Olguța Vasilescu a început să „TRAGĂ”! Pe cine pune la zid șefa Muncii
Iar ei se pregătesc de scandal, după ce cotidianul El Pais, a dezvăluit îndemnuri ale membrilor Guvernului central către mai mulţi magistraţi ai Curţii Constituţionale, înainte de hotărârea de sâmbătă, în care au subliniat ”gravitatea” unei eventuale învestiri a lui Carles Puigdemont.
Rajoy a respins marţi orice intervenţie.
Curtea - alcătuită din membri numiţi în principal de majoritatea conservatoare care a dominat Camera Deputaţilor de la Madrid până în 2015 - este acuzată cu regularitate de părtinire de către separatişti, mai ales după ce aceasta a anulat, în 2010, o parte a statutului care conferea o autonomie lărgită Catalnoniei, una dintre rădăcinile actualului conflict.
Citește și: Lia Olguța Vasilescu dă cele mai noi informații! Cu ce lămuriri vine în privința Legii pensiilor și a salariilor .
Comentează