Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Harry & Meghan a devenit cel mai vizionat documentar pe Netflix în săptămâna premierei

netflix

„Harry & Meghan”, seria de documentare Netflix despre Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa, a acumulat mai mult timp de vizionare pe serviciul de streaming decât orice alt documentar în prima săptămână, a declarat marţi compania, potrivit The Guardian, potrivit news.ro.

Primele trei episoade din „Harry & Meghan” au înregistrat 81,55 milioane de ore de vizionare în întreaga lume după premiera de joia trecută, a spus Netflix, „cele mai multe ore de vizionare dintre toate documentarele în săptămâna premierei”. Peste 28 de milioane de gospodării au urmărit cel puţin o parte a seriei.

„Harry & Meghan” a fost al doilea cel mai vizionat serial în limba engleză de pe Netflix la nivel global între 5 şi 11 decembrie, după „Wednesday”, de Tim Burton.

„Harry & Meghan” a fost serialul în limba engleză numărul 1 în timpul săptămânii în Marea Britanie şi numărul 2 în Australia şi SUA. A ajuns în top 10 Netflix în 85 de ţări.

În primele trei episoade, Ducele şi Ducesa de Sussex au făcut o serie de dezvăluiri, Meghan amintindu-şi prima ei ameninţare cu moartea, iar Harry vorbind despre faptul că au recurs la deghizări la întâlnirile lor pe fondul atenţiei uriaşe a presei.

Cuplul a fost plătit între 100 şi 150 de milioane de dolari de Netflix pentru a participa la seriale, documentare şi programe pentru copii de-a lungul mai multor ani, scrie The Guardian.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.