Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia lui, Meghan, vor efectua săptămâna aceasta primul lor angajament public comun în Regatul Unit de la revenirea în ţară la sfârşitul lunii august, au precizat duminică mai multe publicaţii britanice, potrivit AFP.
Ducele şi ducesa de Sussex se vor afla joi la Nottingham, un oraş din centrul Angliei unde au avut prima apariţia publică împreună după anunţul logodnei în 2017, potrivit presei britanice, printre care şi Sunday Times.
De la reîntoarcerea lor în Regatul Unit împreună cu cei doi copii, Archie şi Lilibet, după şase ani petrecuţi în Statele Unite, Harry şi Meghan au rămas departe de vizorul media, chiar dacă fiul cel mic al regelui Charles al III-lea a efectuat mai multe angajamente publice pentru organizaţiile caritabile pe care le patronează sau susţine, potrivit Agerpres.
La rândul ei, Meghan îşi continuă activitatea dedicată brandului său de produse de lifestyle. Duminică, ducesa a publicat pe pagina ei de Instagram o fotografie în care apare servind ceaiul cu laureata premiului Nobel pentru Pace Malala Yousafzai cu prilejul Zilei internaţionale a fetelor.
Harry şi Meghan au părăsit Marea Britanie în anul 2020, pe fondul unor tensiuni cu familia regală, din care nu mai fac parte ca membri activi.
La scurt timp după revenirea în Regatul Unit, Palatul Buckingham a amintit că angajamentele caritabile pe care le vor avea vor fi desfăşurate ''în calitate de persoane private''.
La Nottingham, cuplul urmează să viziteze trei organizaţii locale care sprijină tinerii prin intermediul muzicii, cinemaului şi sportului şi care luptă împotriva sărăciei, potrivit Sunday Times.
Citând o sursă apropiată de Harry şi Meghan, publicaţia relatează de asemenea că ducele şi ducesa nu vor fi invitaţi să participe la tradiţionala reuniune de Crăciun a familiei regale la reşedinţa regelui Charles al III-lea de la Sandringham (estul Angliei), ci că îşi vor petrece sărbătorile în California.



























