Heung-Min Son, jucătorul celor de la Tottenham Hotspur, a primit, vineri, premiul pentru golul lunii decembrie din Premier League.
Atacantul lui Tottenham a înscris un gol superb în timpul meciului cu Burnley, în minutul 32, după ce a depășit șapte adversari. Son a început cursa formidabilă din propriul careu și a reușit să îl învingă pe portarul lui Burnley. Atunci, Tottenham s-a impus cu scorul de 5-0.
”Întotdeauna când primesc acest premiu este o onoare uriașă, mai ales acum când este vorba de acest gol nemaipomenit, o reușită specială pentru mine. Mă simt minunat și sunt foarte fericit”, a declarat Son.
Vorbind despre reușita sa, atacantul a spus: ”Cum am obținut mingea, am încercat să pasez. M-am uitat în fața mea să văd cine este acolo. Nu am putut. Am încetinit să caut o altă opțiune. Apoi, am încercat să îmi creez spațiu cu driblarea și am fost puțin norocos. Am încercat să finalizez bine, pentru că acțiunea precedentă a fost foarte rapidă și, în urma acesteia, am vrut să închei cu succes și m-am concentrat pe finalizare”, a mai spus Heung-Min Son.