Contractul de mandat al preşedintelui Directoratului/CEO Hidroelectrica, Karoly Borbely, şi al lui Marian Fetiţa, membrul al Directoratului/CFO, au încetat de comun acord începând de vineri, 19 septembrie 2025, a anunţat producătorul de energie electrică, scrie Agerpres.
"Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România şi unul dintre cei mai importanţi jucători din Europa de Sud-Est, informează că, în cadrul şedinţei Consiliului de Supraveghere din 19 septembrie 2025, s-a decis, de comun acord cu domnul Karoly Borbely - Preşedintele Directoratului/CEO, respectiv cu domnul Marian Fetiţa - Membru al Directoratului/CFO, încetarea contractelor de mandat începând cu data de 19 septembrie 2025. Decizia survine în contextul obligaţiilor asumate de România în cadrul Jalonului 121 din Componenta 6 - Energie a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), precum şi a Deciziei Comisiei Europene C(2025) 3490 din 28 mai 2025, prin care a fost dispusă suspendarea parţială a plăţilor, cu termen de remediere de 6 luni pentru aspectele aferente jalonului menţionat", se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES.
Totodată, Ministerul Energiei, prin adresa din 18 septembrie 2025, a solicitat implementarea cu celeritate a măsurilor necesare pentru corectarea deficienţelor semnalate de Comisia Europeană în ceea ce priveşte situaţia Directoratului societăţii.
"Domnului Karoly Borbely şi domnului Marian Fetiţa nu li s-au imputat nereguli şi nu s-a pus la îndoială legalitatea procedurii de selecţie pentru funcţiile de CEO, respectiv CFO, dovadă fiind feedback-urile primite din interacţiunile cu stakeholderii. Astfel, domnul Karoly Borbely, domnul Marian Fetiţa şi membrii Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica au ajuns la un consens de încetare a mandatelor pentru a nu priva România de banii din PNRR", se menţionează în comunicat.
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica subliniază angajamentul de a asigura un standard ridicat de guvernanţă corporativă şi de a proteja interesele acţionarilor şi ale companiei.
Până la desemnarea unei noi conduceri, Consiliul de Supraveghere va lua măsurile necesare pentru a asigura continuarea activităţii şi buna funcţionare a companiei.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, cu un portofoliu de energie 100% regenerabilă şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional.
Hidroelectrica a afişat un profit net în scădere cu 41% după primele şase luni, la 1,587 miliarde de lei, în condiţiile în care producţia netă de energie electrică a consemnat un declin de 27% pe fondul secetei severe, potrivit Raportului companiei pentru primul semestru, transmis miercuri Bursei de la Bucureşti.
În prima jumătate a acestui an, producţia netă de energie electrică a fost de 6.068 GWh, în scădere cu 27% faţă de S1 2024.
Veniturile Hidroelectrica au totalizat 4,315 miliarde de lei, cu 16% sub nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, cu o marjă operaţională de 41% şi o marjă netă de 37%.
La data de 30 iunie 2025, portofoliul de furnizare cuprindea 768.836 locuri de consum (LC), înregistrând o creştere de 30% faţă de aceeaşi dată a anului precedent. Compania are 3585 de angajaţi.
Comentează