Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Hocheiul pe gheață din România va participa la două Campionate Mondiale

FRHG.ro
Hochei romania

Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG) susţine participarea echipelor naţionale de hochei pe gheaţă feminin şi masculin U18 la Campionatele Mondiale care vor avea loc în perioada imediat următoare, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Prima competiţie majoră la care hocheiul românesc va fi prezent în luna următoare este Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă de Senioare, care se va desfăşura la Braşov în perioada 3-9 aprilie, sub egida Federaţiei Internaţionale de Hochei pe Gheaţă (IIHF), notează Agerpres.

Competiţia este organizată de către Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă, împreună cu Direcţia Administrare Infrastructură Sportivă Braşov.

La această ediţie a Mondialelor feminine, reprezentativa României, antrenată de Barabas Sandor şi Marian Ghiţă, va evolua în Divizia III, Grupa A. Alături de selecţionata României, competiţia reuneşte reprezentativele din Ucraina, Lituania, Hong Kong, China, Estonia şi Bulgaria.

De pe data de 20 martie, lotul de senioare al României se află în pregătire la Gheorgheni, în perspectiva primelor meciuri de la Mondial.

"Suntem încântaţi că putem găzdui această competiţie la noi acasă, în România. În primul rând, acest fapt atestă evoluţia ascendentă a hocheiului românesc, aflat de câţiva ani pe o traiectorie de creştere, graţie eforturilor depuse de antrenori şi jucători. Deşi investiţiile în dezvoltarea infrastructurii hocheistice sunt firave şi ocolesc zone cu mare potenţial de performanţă, cum sunt Bucureşti, Suceava, Ploieşti sau Constanţa, hocheiul românesc merge mai departe la un nivel mult peste ceea ce oferă actuala infrastructură, prin eforturile unor oameni dedicaţi, profesionişti ai sportului cărora le adresăm şi aici mulţumirile noastre. În al doilea rând, dorim să subliniem dorinţa noastră de creştere hocheiul feminin care considerăm că are un potenţial extraordinar şi în care credem cu tărie. Ne-am bucura să vedem patinoarul plin la meciurile naţionalei de fete şi, evident, vom fi cu tot sufletul alături de ele la Mondiale", a declarat Alexandru Nistor, secretar general al FRHG.

De asemenea, în perioada 9-15 aprilie, la Belgrad (Serbia) se va desfăşura Campionatul Mondial de Juniori U18, dedicat jucătorilor cu vârsta de sub 18 ani. La competiţia de la Belgrad, echipa naţională de hochei pe gheaţă băieţi U18 va juca în Divizia II, Grupa A, împotriva reprezentativelor din Marea Britanie, Lituania, Croaţia, Serbia şi Spania.

Anterior debutului competiţiei, în perioada 3-7 aprilie, echipa selecţionată şi pregătită de Laszlo Kovacs şi Horvat Ervin Moldovan va efectua un turneu de pregătire la Bratislava, în Slovacia. Tot în pregătirea competiţiei, jucătorii vor disputa în perioada următoare şi două meciuri amicale.

La Mondialele de la Belgrad, selecţionata României va debuta pe 9 aprilie, de la ora 13:00, cu un meci împotriva reprezentativei Regatului Unit. Vor urma apoi celelalte meciuri din faza grupelor: cu Lituania (10 aprilie, ora 16:30), Croaţia (12 aprilie, 16:30), Serbia (13 aprilie, ora 20:00) şi Spania (15 aprilie, ora 13:00).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.