Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Hong Kong: Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 32 au fost rănite în ciocnirea foarte violentă între un autocar și un taxi

www.evz.ro
politie accident

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa vineri, iar alte 32 au fost rănite în ciocnirea foarte violentă între un autocar care transporta spre aeroportul din Hong Kong angajaţi ai companiei Cathay Pacific şi un taxi, a anunţat poliţia, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Accidentul, petrecut în zorii zilei pe Insula Tsing Yi, a sfărâmat jumătatea din spate a taxiului şi a smuls partea din faţă a autocarului, potrivit imaginilor publicate de media locale.

"Credem că taxiul a rămas în pană şi s-a oprit pe banda stângă. Circa 40 de minute mai târziu, autocarul l-a lovit din spate", a declarat un înalt responsabil al poliţiei din Hong Hong, Yip Siu-ming.

Şoferul autocarul a pierdut apoi controlul vehiculului care a lovit balustrada din dreapta, apoi cea din stânga, şocuri atât de violente încât trei pasageri au fost aruncaţi afară din autocar. Conducătorul acestuia în vârstă de 62 de ani a fost, de asemenea, proiectat în exterior şi rănit.

Citește și: Administrația de la Beijing speră la un rezultat bun în urma discuțiilor cu Statele Unite din cadrul summitului G20

Şoferul taxiului, doi bărbaţi şi două femei au murit, a precizat poliţia.

Compania aeriană Cathay Pacific a confirmat că o "navetă transportându-i pe angajaţii noştri a fost implicată în această dimineaţă într-un accident rutier".

Yip Siu-ming a mai informat că anchetatorii trebuie să verifice dacă şoferul autocarului, care lucra de 10 ore, nu era obosit sau sub influenţa alcoolului.

"Evident că şoferul nu a văzut taxiul în pană pe şosea", a declarat Yip Siu-ming, precizând că şoferul trebuia să lucreze între orele 19.00 şi 07.00.

Accidentul s-a produs pe Insula Tsing Yi, pe una dintre autostrăzile care uneşte aeroportul internaţional, situat pe Insula Lantau, cu Peninsula Kowloon şi Insula Hong Kong.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.