DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Gabriela Horga, deputat PNL: Am observat că PSD votează constant proiectele PNL, dar public susțin că Guvernul nu ar fi luat măsuri pentru firme

Facebook
Maria Horga

Deputatul PNL, Gabriela Horga, a făcut un scurt bilanț al activității parlamentare din această săptămână și a observat că social-democrații votează constant proiectele de lege propuse de PNL, dar apoi, în public, clamează că Guvernul nu face nimic. Ea enumeră măsurile luate de PNL și parteneri plus câteva explicații despre PNRR:

”Săptămâna aceasta am luat cuvântul în plenul Camerei Deputaților pentru a susține adoptarea mai multor acte normative care au venit în sprijinul economiei, într-o perioadă de criză provocată de pandemia de coronavirus.

-Astfel, am susținut aprobarea ordonanţei de urgenţă care a permis continuarea programului prin care românii și-au putut amâna ratele la bănci (OUG 227/2020), prin modificarea și completarea  primei ordonanțe de urgență pe această temă (OUG 37/2020).

Ambele acte normative au conținut prevederi clare, iar dobânzile se contituiau într-un sold separat fără să se plătească dobândă la dobândă, așa cum, în mod mincinos, a susținut, la dezbateri, PSD. Acel sold separat era garantat de stat, tocmai pentru a veni în sprijinul persoanelor fizice și juridice care aveau nevoie de amânarea ratelor.

-Guvernul #PNL condus de Ludovic Orban a venit cu această măsură LA TIMP, ceea ce este cel mai important lucru, într-o astfel de criză economică pentru că doar așa se putea păstra sănătatea financiară a mediului de afaceri și a populației.

Această măsură a fost printre cele mai bune din Uniunea Europeană, a avut un termen de amânare de nouă luni, cel mai lung din UE. Peste 600.000 de persoane fizice sau juridice au beneficiat de moratoriul legislativ sau de moratorii non-legislative, private.

-Am luat, de asemenea, cuvântul pentru a explica aprobarea  OUG 99/2020. Actul normativ prevede stabilirea unor facilități fiscale precum anularea impozitului pentru HoReCa și amânarea taxelor și impozitelor de plată la ANAF în 2020, care au putut fi eșalonate, în procedură simplificată, anul acesta.

Proiectul de aprobare a ordonanței de urgență a fost aprobat și cu voturile PSD.

-Am remarcat că PSD votează, în fiecare săptămână, proiecte ale guvernelor #PNL . În același timp, reclamă, în mod demagogic, faptul că guvernele conduse de  #PNL nu ar fi luat măsuri la timp pentru sprijinirea economiei.

-Deși pandemia a generat o criză economică la nivel mondial, aceste măsuri au ajutat economia să facă față șocului.  Am acționat cu rapiditate, dacă este să menționăm că ordonanța prelungește unele măsuri decise prin două ordonanțe de urgență, aprobate în martie și aprilie 2020.

-#PNL a luat aceste măsuri după consultări cu reprezentanții mediului privat, ținând cont de solicitările acestora. De aceea au funcționat și de aceea au putut fi implementate.

Dacă astăzi vorbim despre cea mai mare creștere economică trimestrială din Uniunea Europeană, o facem pentru că guvernele conduse de premieri liberali au adoptat măsuri benefice pentru mediul de afaceri.

În schimb, PSD rămâne tributar aceleaiași logici populiste și răspândește aceleași minciuni de un de zile.

PS. Apreciez totuși sinceritatea președintelui Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, care a declarat că pentru PSD  faptul că a intrat în Opoziție „este un dar dumnezeiesc” (sursa Europa Liberă).  Și pentru România, aș adăuga eu…”, susține deputatul PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.