Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 10.000 de porci vor fi ucişi la o fermă din Hunedoara din cauza pestei porcine africane

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam pesta porcina

Peste 10.000 de porci de la o fermă din localitatea Turdaş, judeţul Hunedoara, vor fi ucişi, după ce la această exploataţie a fost confirmat un focar de pestă porcină africană, carcasele animalelor moarte urmând să fie îngropate într-un loc autorizat din punct de vedere sanitar, a anunţat vineri prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, anunță Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara, focarul de pestă porcină africană a fost confirmat în baza analizelor de laborator, iar Centrul Local de Combatere a Bolilor a aprobat planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane la ferma din Turdaş. În acest context, toţi porcii din cadrul fermei vor fi ucişi, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.

"Carcasele porcilor morţi sau ucişi şi toate materialele din incinta exploataţiei vor fi distruse sub supraveghere oficială în conformitate cu prevederile legale", se precizează în comunicat.

Cadavrele animalelor moarte vor fi îngropate pe un teren al Primăriei Turdaş, locul unde s-a săpat groapa fiind autorizat şi respectând toate normele sanitare.

Autorităţile au instituit o zonă de protecţie care cuprinde localităţile Turdaş, Mărtineşti şi Pricaz. Zona de protecţie include o exploataţie comercială de porci din localitatea Turdaş.

De asemenea, a fost delimitată o zonă de supraveghere care include 29 de localităţi învecinate satului Turdaş. Zona de supraveghere include o fermă de porci din localitatea Orăştie.

"Este interzisă comercializarea, înstrăinarea sau mişcarea sub orice formă a porcilor vii, a cărnii şi produselor din carne de porc provenite din zonele de restricţie, ca urmare a evoluţiei virusului pestei porcine africane", menţionează DSVSA Hunedoara.

Totodată, autorităţile sanitar-veterinare au precizat că pesta porcină africană nu afectează oamenii, boala având, însă, impact la nivel social, din punct de vedere economic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.