Iarnă grea în Ucraina - Ukrenergo limitează livrările de enerigie

Autor: George Traicu

Publicat: 10-02-2025 13:29

Actualizat: 10-02-2025 15:29

Article thumbnail

Sursă foto: Open Access Government

Operatorul reţelei naţionale de energie electrică din Ucraina, Ukrenergo, a anunţat luni că limitează livrările de energie către industrie şi companiile ucrainene din cauza consumului crescut pe vreme geroasă şi a lipsei de generare după loviturile cu rachete ruseşti, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Restricţiile sunt în vigoare de la 6 dimineaţa la 9 seara, a declarat Ukrenergo pe Telegram.

Temperaturile în cea mai mare parte a ţării au scăzut brusc la sfârşitul săptămânii trecute la minus 8 grade Celsius.

În aceste condiţii, consumul ucrainean de energie a crescut cu 1,9%, luni, faţă de ziua lucrătoare precedentă, vineri, a arătat Ukrenergo.

Forţele ruse au bombardat în mod regulat infrastructura energetică a Ucrainei, inclusiv substaţiile şi centralele termice, pe parcursul invaziei sale de trei ani.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri