ÎCCJ a amânat judecarea dosarului lui Miron Mitrea

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 28-08-2014

Actualizat: 28-08-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


La termenul de joi, instanta a anuntat ca la dosar a fost depusa o expertiza contabila si una tehnica, precum si opinia unui expert parte.

Avocatii lui Mitrea au solicitat amânarea procesului, pe motiv ca nu au luat la cunostinta de opinia expertului parte.


Judecatorii au fost de acord, urmând ca procesul sa se reia pe 30 septembrie, data la care vor fi audiati patru experti.

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrarilor Publice si Locuintei în perioada 2000-2004, a fost acuzat de DNA de luare de mita, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legatura directa cu infractiunea de coruptie, uz de fals.

În acelasi dosar a fost trimisa în judecata Irina Jianu, fost inspector de stat, sef adjunct la Inspectoratul de Stat în Constructii (ISC), ulterior inspector general de stat în constructii la ISC, aceasta fiind acuzata de dare de mita, folosirea cu rea-credinta a bunurilor societatilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnatura privata.

De asemenea, a fost trimis în instanta Nicolae Popescu, fost arhitect-sef la Primaria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale si favorizarea infractorului, ambele în legatura directa cu infractiunile de coruptie.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii si mentinerii acesteia în functia de inspector sef adjunct si inspector-sef al ISC.

DNA sustine ca aceasta suma reprezinta contravaloarea lucrarilor de constructii, amenajare si dotare efectuate, cu titlu gratuit si în lipsa unor contracte de antrepriza sau subantrepriza, de SC Conimpuls SA Bacau, SC Vertcon SA Bacau, SC Durimpuls SRL Bacau si SC Regal Glass SRL Bacau la un imobil din judetul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

AGERPRES
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri