Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat marți, 23 decembrie 2025, că Avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a validat logica juridică folosită de instanța supremă din România în controversa privind prescripția răspunderii penale, într-o cauză cu miză majoră pentru dosarele de fraudă și evaziune.
Ce spune ÎCCJ: prescripția împlinită nu trebuie „resuscitată” de dreptul UE
Potrivit comunicării ÎCCJ, concluziile Avocatului general rețin, în esență, că dreptul Uniunii nu obligă instanțele să „reactiveze” răspunderea penală în dosare în care termenul de prescripție s-a împlinit potrivit dreptului național, chiar dacă hotărârea din acel dosar nu era definitivă la data pronunțării deciziei CJUE din „Lin I”. În același timp, se subliniază că principiile legalității penale, previzibilității și securității juridice rămân limite legitime în aplicarea supremației dreptului UE.
ÎCCJ mai arată că încetarea procesului penal ca urmare a prescripției nu ar bloca recuperarea prejudiciului, instanța dispunând în continuare măsuri de recuperare a pagubei și confiscări, unde este cazul.
Decizia finală a CJUE este așteptată la începutul lui 2026, iar concluziile Avocatului general nu sunt obligatorii pentru judecătorii CJUE, însă, în practică, sunt frecvent folosite ca reper în deliberare.
Concluziile Avocatului general al CJUE pot fi accesate --- AICI ---.
Care sunt concluziile Avocatului General în cauza Lin II
E un nou episod din „saga prescripției” din România (după decizia CJUE Lin I din 2023). Înalta Curte întreabă CJUE cum să aplice dreptul UE în dosare de evaziune/TVA, unde multe cauze au fost închise pe prescripție din cauza haosului legislativ și a deciziilor CCR/ÎCCJ.
Pragul de 50.000 de euro și disputa despre „frauda gravă”
În aceeași cauză, Avocatul general tratează și tema „fraudei grave” care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, arătând că statele membre au marjă în a stabili criteriile, iar plafonul de 50.000 de euro din Convenția PIF funcționează ca limită maximă, nu ca un prag obligatoriu unic.
ÎCCJ întreabă: dacă România nu are un prag clar în lege, înseamnă că „fraudă gravă” e doar când suma depășește 50.000 euro?
Avocatul General răspunde: Nu.
50.000 euro este doar un plafon maxim pe care statele îl pot folosi ca prag (nu un prag obligatoriu). Un stat poate considera „gravă” și o fraudă sub 50.000 euro, dacă așa alege sau dacă rezultă gravitatea din alte elemente (durată, organizare, recidivă etc.).
Marea problemă: prescripția și „lex mitior”
Aici e nucleul: în România, din cauza deciziilor CCR (2018/2022) și interpretărilor ÎCCJ, s-a ajuns la ideea că între 25 iunie 2018 și 30 mai 2022 nu a existat întrerupere a prescripției (adică termenele au curs „ca și cum nimic nu le oprea”).
În Lin I, CJUE a spus două lucruri importante:
instanțele române nu sunt obligate să ignore deciziile CCR date pe motiv de previzibilitate/claritate (principiul legalității);
dar ar trebui să ignore standardul românesc de lex mitior dacă acesta permite redeschiderea/discutarea prescripției inclusiv în hotărâri definitive, pentru că asta ar crea risc mare de impunitate în fraude grave UE.
Avocatul General zice: CJUE ar trebui să-și „nuanțeze” Lin I
El spune, pe românește:
E greu (și riscant pentru drepturile omului) să „reactivezi” un dosar după ce prescripția a expirat potrivit dreptului intern, pentru că asta poate încălca principiul legalității (art. 7 CEDO / art. 49 Cartă).
O hotărâre CJUE (ca Lin I) nu e neapărat un temei suficient de clar și previzibil ca să „resuscitezi” răspunderea penală dacă, în sistemul național, prescripția era deja considerată împlinită.
Dacă există hotărâri definitive care au constatat prescripția, în principiu nu le mai atingi (autoritatea de lucru judecat).
Pe scurt: Avocatul General sugerează CJUE să spună mai explicit că:
nu redeschizi hotărâri definitive închise pe prescripție;
și nici nu „reanimi” ușor dosare vechi, dacă asta ar încălca previzibilitatea și legalitatea penală.
„Lex tertia” (amestec de legi) – încă o problemă
ÎCCJ zice: dacă aplicăm Lin I, riscăm să facem o lex tertia, adică judecătorul să combine bucăți din mai multe legi succesive (ceea ce Constituția/jurisprudența CCR interzice).
Avocatul General spune (pe logica lui):
dacă CJUE menține Lin I, atunci interdicția lex tertia nu poate bloca aplicarea dreptului UE (adică nu e un „scut” suficient).
Așadar, Avocatul General ajunge la 2 mari concluzii:
„Fraudă gravă” nu înseamnă automat „peste 50.000 euro” — statele pot considera grav și sub acest prag.
CJUE ar trebui să fie mai atentă: aplicarea Lin I nu ar trebui să ducă la „reînvierea” răspunderii penale după prescripție, pentru că apar probleme serioase de legalitate, previzibilitate și drepturi fundamentale.
Comentează