DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ICCJ: 'Dosarul electronic va fi disponibil şi pentru secţia de contencios administrativ şi fiscal, începând din 2 iunie'

PICCJ

Dosarul electronic va fi disponibil şi pentru secţia de contencios administrativ şi fiscal, începând din 2 iunie, deşi termenul anunţat iniţial de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie era 1 septembrie, potrivit news.ro.

"Începând cu data de 02.06.2020, aplicaţia de ”Dosar electronic” devine operaţională şi pentru Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu trei luni în avans faţă de calendarul estimat iniţial. Procesul de înrolare în aplicaţie este din acest moment deschis pentru părţi şi apărătorii acestora, cetăţenii interesaţi fiind rugaţi să urmeze procedura de înregistrare detaliată în secţiunea corespunzătoare de pe pagina de Internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – www.scj.ro", arată ICCJ.

Conform sursei citate, ca urmare a volumului foarte mare de documente care trebuie scanate la nivelul SCAF, se acordă prioritate dosarelor aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu termene până în septembrie, urmând ca, treptat, să devină disponibile în aplicaţie şi celelalte dosare aflate pe rol.

Citește și: Va fi obligatoriu în România! Se vor da bani

"Astfel, de la data de 02.06.2020 dosarul electronic este disponibil pentru toate secţiile şi formaţiunile de judecată ale Înaltei Curţi, toate persoanele implicate în procedurile judiciare de pe rolul acesteia putând beneficia de avantajele aduse de aplicaţie în privinţa accesului liber la justiţie al cetăţenilor – posibilitatea accesării oricând, on-line, a dosarului propriu; economie de timp, dar şi în ceea ce priveşte costurile deplasării la sediul instanţei supreme, în special pentru persoanele care nu sunt din Bucureşti; accesul simultan la dosar al tuturor persoanelor implicate, ceea ce permite o administrare mai eficientă a acestuia etc. Totodată, în această modalitate se asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor implicaţi în proceduri judiciare şi din punct de vedere sanitar, în contextul măsurilor legate de limitarea efectelor pandemiei de COVID-19", precizează ICCJ.

Aplicaţia este gratuită.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a lansat, în 7 mai, dosarul electronic, iar din 18 mai acesta putea fi accesat pentru toate secţiile, mai puţin cea de Contencios Administrativ şi Fiscal, unde volumul de acte care trebuie scanate este mai mare. Iniţial, se anunţase că dosarul electronic pentru această secţie va fi disponibil din 1 septembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.