iCEE.fest 2018: Cel mai tânăr participant în competiția dedicată startup-urilor din digital și tehnologie are vârsta de 9 ani

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 07-06-2018

Actualizat: 07-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

Cel mai tânăr participant la competiţia dedicată startup-urilor din digital si tehnologie din cadrul iCEE.fest 2018 are vârsta de 9 ani, scrie news.ro.

Zeci de investitori se vor afla la Grand Cinema & More din Bucureşti, pe 14 şi 15 iunie, având atât interesul cât şi banii necesari pentru a investi în ideile expuse la festival.

Anul acesta, startup-urile beneficiază, în premieră, de o scenă şi de o linie de conţinut dedicate.

Pe Focus Stage 4, în a doua zi a festivalului (15 iunie), antreprenorii au ocazia să se întâlnească cu fonduri de investiţii şi mentori si să asculte sfaturi de la o serie de antreprenori internaţionali importanţi.

Citește și: „Charleston”, lungmetrajul de debut al lui Andrei Creţulescu, va rula în 30 de oraşe din ţară

Finalul zilei este dedicat competiţiei „200 Seconds of Fame” – unde cel mai tânăr participant are doar 9 ani. Proiectul lui se numeste MMB (Multifunctional Message Board).

Între invitaţi se află Brian Wong (CEO, Kiip), Marvin Liao (partener, 500 Startups) şi Josh Fechter, cofondator şi CEO al BAMF Media.

Anul trecut, startup-urile care au câştigat voturile juriului şi ale publicului au fost din zona inovaţiei în sănătate - Symmed3D , respectiv Eyesight.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri