ICR New York aduce spectacolul "The Retreat" în SUA și Canada de Ziua Culturii Naționale

Autor: Diana Pană

Publicat: 16-01-2025 21:21

Actualizat: 16-01-2025 23:21

Article thumbnail

Sursă foto: agerpres.ro

Institutul Cultural Român din New York, împreună cu Ambasada României în Statele Unite ale Americii şi Consulatul General al României în Vancouver, organizează un mini-turneu al spectacolului "The Retreat", cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.

O adaptare originală a cărţii "Viziunea vizuinii" de Marin Sorescu, avându-i ca protagonişti pe actriţa Simona Măicănescu, într-un tur de forţă actoricesc, şi pe muzicianul Mircea Florian, autorul expresivelor inserturi muzicale ale montării, "The Retreat" este un spectacol creat special pentru publicul nord-american şi va fi prezentat, în perioada 16 - 19 ianuarie, la New York, Washington şi Vancouver.

Potrivit unui comunicat al ICR New York, transmis joi AGERPRES, programul celor trei reprezentaţii ale spectacolului este următorul:

* joi - Washington, D.C., la The National Press Club, unde evenimentul va fi deschis de ambasadorul Andrei Muraru şi de preşedintele ICR, Liviu Jicman, care se află peste ocean într-o vizită oficială în calitate de preşedinte al asociaţiei europene a institutelor culturale EUNIC;

* vineri - New York, la sediul ICRNY, cu un cuvânt de salut din partea preşedintelui ICR şi al directorului ICR New York, Dorian Branea;

* duminică - Vancouver, la Firehall Arts Center, cu o alocuţiune introductivă a consulului general Gabriel Rotaru.

Detaliile evenimentului şi informaţii suplimentare cu privire la proiect pot fi consultate pe website-ul ICR New York, la adresa https://www.rciusa.info/events/national-culture-day-electrifying-simona-maicanescu-in-the-united-states-and-canada.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri